Un artist a murit, după ce s-a prăbușit lângă pasageri, în aeroport. Avea doar 21 de ani

de: Alexandra Chivu
09 12. 2019

Un artist în vârstă de 21 de ani, ajuns pe locul doi în topul Billboard Hot 100 cu două piese, a murit, după ce s-a prăbușit lângă pasageri, în aeroport. Interpretul abia pășea pe scara ascensiunii muzicale, reușind să semneze, în 2018, un contract valoros cu o casă de discuri celebră.

Un artist de 21 de ani a murit, după ce s-a prăbușit lângă pasageri, în aeroport

Juice Wrld, rapper american, a murit duminică dimineață, 8 decembrie, după ce a suferit o criză convulsivă și  a căzut secerat la pământ în timp ce se afla pe aeroportul Midway din Chicago, potrivit platformei de știri mondene TMZ. Artistul, în vârstă de 21 de ani, a cărui carieră abia începea să se contureze, a devenit celebru pentru hitul, ajuns viral în anul 2018, ”Luicid Dreams”. Tânărul, pe numele real Jarad Anthony Higgins, tocmai aterizase, venind din California, când a căzut la pământ în timp ce mergea prin aeroport.

Un artist a murit, după ce s-a prăbușit lângă pasageri, în aeroport

Mesjaul postat de Camila Cabello după moartea rapperului american Juice Wrld

Artistul era încă în viață la sosirea paramedicilor. Băiatul a fost transportat la spital, unde i-a fost declarat decesul. Trebuie menționat  poliția a lansat o anchetă cu privire la circumstanțele în care s-a produs decesul rapperului american.  Între timp, admiratorii tânărului solist își manifestă uimirea față de trecerea în neființă a sa, în mediul online. Camila Cabello a postat pe Twitter un emoticon cu o inimă frântă în două.

Juice WRLD, locul doi în topul Billboard Hot 100

Juice Wrld a ajuns până în locul doi în topul Billboard Hot 100 cu piesele ”All Girls Are the Same” și ”Lucid Dreams”. La începutul anului precedent, rapperul american a semnat un contract în valoare de peste 3 milioane de dolari cu Interscope Records. El a ajuns pe primele topuri ale clasamentului Billboard cu al doilea album pe care l-a lansat: ”Death Race for Love”.