Umilință totală pentru fiica Stelei Popescu. Ce s-a ales de averea actriței

de: Alexandra Chivu
15 06. 2020

Doina Maximilian, fiica adoptivă a regretatei Stela Popescu, a început să vândă din averea actriței, la scurt timp după moartea sa. Femeia a fost dată în judecată după ce a scos la licitație bunurile artistei.

Doina Maximilian, fiica Stelei Popescu, dată în judecată

Doina Maximilian a fost dată în judecată la finalul anului trecut. Aceasta a fost chemată în instanță de către o firmă imobiliară, în calitate de reclamant. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru 22 aprilie 2020, dar s-a amânat din cauza pandemiei pentru 1 iulie 2020.

Fiica adoptivă a Stelei Popescu a fost în prim-plan anul precedent după ce a scos la licitație mai multe obeicte de valoare ale actriței. Averea sa se ridică la aproape un milion de euro, cu tot cu obiecte de valoare (tablouri, bijuterii, blănuri, dar și imobile, a căror valoare totală este de peste 900.000 de euro).

Doina Maximilian, care a ocupat și funcția de conferențiar universitar doctor la UNATC, s-a ocupat, alături de Stela Popescu, de Asociația Puiu Maximilian, prin care se derulau diferite evenimente artistice în memoria soțului actriei. În 2018, la un an de la moartea mamei sale adoptive, femeia a cerut radierea asociației, procedură care a ținut un an.

Tot în acel an, Doina a radiat și firma Busu Star SRL, care activa în domeniul ”activități de creație artistică”, prin care se încasau drepturile de autor de pe urma lui Puiu Maximilian și ale Stelei Popescu. Pentru a parafa radierea, aceasta a fost nevoită să stingă și datoriile firmei, în valoare de 847 de lei.

Ce s-a ales de averea actriței

„Admite cererea formulată de lichidatorul Cabinet Individual de Insolvenţă DRAHENBERG DUMITRU, pentru Asociaţia PUIU MAXIMILIAN. Constată definitiv aprobat bilanţul de lichidare de la data de 29.11.2018 privind Asociaţia PUIU MAXIMILIAN. Constată că lichidatorul este descărcat de obligaţiile asumate. Dispune eliberarea actului constatator al descărcării lichidatorului de obligaţiile asumate.

Dispune radierea Asociaţiei PUIU MAXIMILIAN din Registrul Special al Asociaţiilor si Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Sector 2 Bucureşti. Cu drept numai de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei care au lipsit, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 08.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, hotărârea instanței.