Umilința dată de Dacia francezilor, chiar la ei acasă. Reușită inedită în 2021

de: Ionuț Vieru
24 12. 2021

Francezii au cumpărat anul acesta mai multe mașini Dacia decât orice altă marcă. Peste 100.000 de autoturisme s-au vând în Franța, învingând brandurile Peugeot și Renault la ele acasă.

Dacia, cea mai iubită marcă în Franța

Cei de la Dacia au bătut toate recordurile anul acesta cu noile modele lansate. Doar francezilor le-au vândut mai multe mașini noi decât orice alt producător. Este o performanță de apreciat, având în vedere că Dacia este deținută de Renault și a reușit să vândă mai multe modele decât compania mamă chiar în țara de origine.

Mai exact, Dacia a reușit să vândă 99.698 de mașini noi persoanelor fizice anul acesta, aflându-se pe locul 1 în topul preferințelor. Potrivit Autoways, aceste cifre au fost înregistrate până la data de 20 decembrie, însă se pot schimba radical până în ultima zi din an.

Renault a reușit să vândă persoanelor fizice un număr de 91.246 de autovehicule, iar Peugeot 87.524 de mașini. Citroën a înmatriculat 51.972 de mașini, adică aproape în jumătate față de Dacia. Succesul brandului românesc nu este o surpriză, având în vedere că în anul 2020 Sandero era cunoscută ca fiind mașina preferată a francezilor.

Totodată, prima mașină electrică fabricată de Dacia, varianta Spring, a avut un început comercial promițător, reușind să vândă circa 9.000 de exemplare doar în Franța. Și SUV-ul Duster rămâne în top 10 cele mai vândute mașini.

Cine va conduce Dacia Mioveni în România

Dacia Mioveni va avea un nou director executor și coordonator al platformei Industriale Dacia. Fostul director Miguel Oliver Booquera, care va prelua în curând conducerea uzinelor Dacia și Renault din Maroc, iar în locul acestuia a fost numit un inginer cu experiență în producția de automobile.

Este vorba despre Carlos Henrique Carrinho, care va fi noul direct de la 1 februarie 2022. Acesta are 55 de ani și a absolvit Universitatea Federală din Rio de Janeiro. Până acum a fost director al Uzinei Renault din Curitiba și lucrează din 1999 în industria automobilelor.

„Mă bucur să mă alătur echipelor uzinei de la Mioveni, uzina leagăn a mărcii Dacia. O uzină recunoscută în cadrul Renault Group pentru performanța industrială și pentru nivelul de calitate a fabricației.

Sunt nerăbdător ca, împreună cu viitorii colegi, să lucrăm pentru a crește în continuare competitivitatea și atractivitatea produselor noastre”, a declarat Carlos Carrinho, înainte de preluarea noul post în România, conform Profit.ro.

Carlos Henrique Carrinho a avut funcții de conducere în perimetrul industrial în cadrul Jaguar, Land Rover și Volkswagen. Începând cu anul 2018 lucrează pentru grupul Renault.