Ultimul mesaj trimis de Marius, tânărul mort în explozia de la Călimănești. Ce a apucat să-i scrie soției sale

de: Rosu Ioana
22 09. 2023

O tragedie cutremurătoare a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, pe șantierul Autostrăzii Moldova, acolo unde Marius Chiriac, în vârstă de 29 de ani, și-a pierdut viața în urma unei explozii devastatoare la magistrala de gaz din zona localității Călimănești, județul Vrancea. Bărbatul era cel mai tânăr dintre cele 4 victime decedate. Înainte cu puțin timp de explozie, Marius apucase să-i trimită soției sale un ultim mesaj, o declarație care o va urmări pe femeie toată viața.

Ultima declarație a lui Marius pentru soția sa

Potrivit ultimelor informații, evenimentul tragic a avut loc în timpul lucrărilor de construcție pe șantier, atunci când utilajele folosite pentru lucre pe Autostrada Moldovei, ar fi provocat fisuri în magistrala de gaz, ducând la explozia care a schimbat iremediabil destinul lui Marius și a altor trei muncitori.

Marius Chiriac se angajase de câteva luni la firma care executa lucrările pe Autostrada A7, pe segmentul din dreptul localității Călimănești. Tânărul se căsătorise pe 2 septembrie, iar soția sa era însărcinată cu primul lor copil, astfel că proaspăta familie avea mai multe evenimente de sărbătorit.

Marius și Mădălina păreau că au un viitor frumos în față, însă într-un moment fatidic, familia lor a fost destrămată iremediabil, iar un copilaș nu va putea să-și cunoască tatăl niciodată.

Tânărul este unul dintre cele patru persoane decedate în explozia de la Călimănești, el lucrând pe un utilaj, în momentul în care a fost prins de suflul exploziei. Înainte de tragedie, Marius Chiriac a apucat să-i transmită un ultim mesaj soției sale pe Facebook.

Într-o postare în care celebra ziua specială a nunții lor, el a adăugat un mesaj cu semnificație profundă: „#2septembrie2023 – Ziua noastră specială, ziua în care am devenit o familie. Mulțumim tuturor celor ce ne-au fost alături”.

Emoționat de mesajul de dragoste al soției, Marius a apucat să răspundă printr-o declarație la această postare, trimițând o inimioară pe care scria ”Te iubesc”. Din păcate, acesta a fost ultima promisiune a dragostei eterne purtate de Marius pentru soția sa.

Ce a apucat să-i spună Marius tatălui său la telefon

Părinții lui Marius sunt în stare de șoc după moartea prematură a tânărului. Tatăl băiatului a povestit pentru Antena 3 CNN că apucase să vorbească cu Marius în seara dinaintea tragediei, dar nu s-a gândit niciodată că aceea va fi ultima conversație.

”Am stat puțin de vorbă cu el. A zis că ne auzim… Astea au fost ultimele cuvinte și nu ne-am mai auzit… L-am sunat și nu îi suna telefonul. Imediat am intrat în panică, am încercat pe toate căile… Confirmarea am primit-o când au venit politiștii”, povestește Alexandru Chiriac, tatăl tânărului.

Primarul comunei Cîrligele a povestit despre șocul trăit de părinți după ce au aflat de producerea exploziei de la Călimănești, acolo unde fiul lor lucra în noaptea fatidică. Îngrijorările acestora au atins cote maxime atunci când au încercat să-l sune pe Marius, dar fără succes.

„După bucuria nunții, a venit această tragedie. Suntem șocați cu toții. Părinții m-au sunat disperați dimineață că nu le răspunde băiatul. Am vorbit cu primarul de la Pufești, cu domnul prefect, apoi la Medicină Legală.

Din păcate, toți mi-au confirmat că nu mai este, că băiatul a murit. Era un băiat cuminte, liniștit, muncitor. M-a bucurat mult să-I văd mire și mireasă, i-am cununat în urmă cu două săptămâni. Și acum această nenorocire”, oftează Ștefan Moscu, primarul comunei Cîrligele.