Stephan Pelger, designerul preferat al vedetelor din România, a fost găsit mort, ieri, într-o locuință din sectorul 2 al Capitalei, acolo unde acesta avea atelierul. Vestea morții sale premature a șocat o țară întreagă, mai ales că acesta și-ar fi fii pus singur capăt zilelor după o luptp grea cu depresia. Potrivit ultimelor informații, înainte de a comite gestul sfâșietor, creatorul de modă ar fi vorbit la telefon cu o femeie. Cine este ș ice a spus aceasta despre ultima discuție purtată cu designerul.
Creatorul de modă Stepgan Pelger a fost găsit, joi, mort în atelierul său din Capitală de un vecin. Bărbatul a alertat imediat autoritățile, dar din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul. Designerul vedetelor este cunoscut pentru faptul că suferea cu depresia și cu dependența de substanțe interzise, însă nu cu mult timp în urmă, acesta fusese internat într-o clinică de dezintoxicare, iar ulterior, le-a mărturisit tuturor că se simte bine și că are un nou stil de viață sănătos.
Inițial, Stephan Pelger se confrunta cu insomie cronică, luând și 40 de pastile pe zi, însă lucrurile păreau să stea altfel acum. Designerul se internase de bună voie la acea clinică și în urma declarațiilor sale, acesta părea mulțumit de medicul care s-a ocupat de el. Stephan a mai declarat că se luptă cu depresia de la 10 ani, el consultând de-a lungul timpului mai multe centre psihiatrice.
„Nu poți să dormi, nu poți să te odihnești. Se tratează cu medicamente. Ele se iau în crescendo. Se începe din punctul acela din Franța, de atunci am început să iau pastile de somn de 5 ani. Pastilele sunt foarte toxice, iei una la început, apoi 2, 3, apoi 4 și începi să nu mai ai control asupra lor”, a dezvăluit acesta în cadrul unei emisiuni.
După vestea morții sale cumplite, multe vedete și-au exprimat regretul și șocul suferit, mai ales că acesta poza în ultima vreme într-o persoană împăcată cu ea însăși.
Din păcate, aceste aparențe erau false, iar Stephan Pelger nu se vindecase cu adevărat de depresie, văzând ca o ultimă cale sinuciderea.
Mai mult, înainte de a recurge la gestul sinucigaș de a a-și pune ștreangul de gât, designerul i-a trimis o serie de mesaje vocale asistentei lui, Doky Scărlat, care acum regretă că nu a simțit nimic în vocea prietenului său. Femeia a declarat că Stephan vorbea normal, astfel că s-a lăsat păcălită și ea de rolul pe care l-a jucat designerul până în ultima clipă.
Adina Buzatu, prietenă bună și colegă de breaslă cu Stephan, este și ea șocată de cele întâmplate, neputând să-și revină din șoc. Ea a povestit că era în cunoștință de cauză cu problemele de care a suferit bunul său prieten, dar acesta dăduse asigurări că totul este sub control.
„Acum câteva zile (nr. au vorbit). Era ok, el era ok, întotdeauna spune că va face, aveam niște discuții apropo de conduită cu lucruri de care el abuza și eu mereu eram împotrivă, era o situație. Normal, ca orice om cu oarecare dependență, evita niște discuții, nici nu pot sa vorbesc, sunt șocată. Știu asta (nr. că lua 40 de pastile într-o zi).
La un moment a luptat cu ajutorul unor medici și încerca, lupta cu toată puterea lui, din păcate, nici nu știu, nici nu știu cum s-a întâmplat și ce s-a întâmplat, m-ați anunțat voi, eram la volan.
Efectiv, îmi tremură mâinile și nici nu știu ce s-a întâmplat. Îmi tremură mâinile, aveam un feeling, aveam această discuție cu el, că trebuie să facă ceva, să-și găsească puterea. Nu este despre ce zici, e despre tine ca om, despre ce simți”, a declarat Adina Buzatu.