Ultimatum pentru extrădarea lui Radu Mazăre. Documentele au fost predate autorităților din Madagascar

de: Andrei Simion
13 05. 2019

Ministrul interimar al Justiției a anunțat luni dimineață că a predat toate documentele necesare pentru extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar. Angajații ministerului Justiției au lucrat la foc automat, în aceste zile, pentru a traduce în limba franceză cele 600 de pagini ale dosarului în care a fost judecat și condamnat fostul edil al Constanței.

Extrădarea lui Radu Mazăre: autoritățile române au transmis toate actele necesare

”La ora 9.00, în această dimineață, colegii mei au predat dosarul complet, cu toate documentele traduse. Dosarul complet de extrădare a fost sigilat de mine personal, sțmbătă, 11 mai. A fost transmis în format electronic, în aceeași seară. Biroul Interpol a confirmat că întreaga documentație a fost primită. Un curier diplomatic a plecat în Madagascar. Întregul dosar a fost predat în această dimineață, s-a lucrat la foc continuu. Acum, soluționarea cererii de extrădare sunt instituțiile statului de pe teritoriul căruia se exercită extrădarea, respectiv Madagascar.”, a declarat Ana Birchall.

Vă reamintim că Radu Mazăre a fost reținut de autoritățile din Madagascar, în data de 8 mai 2019, pentru o perioadă de 6 zile. Polițiștii au anunțat statul român că are la dispoziție acest interval pentru a transmite toate actee necesare extrădării. În acest context, angajații ministeului Justiției s-au văzut nevoiți să lucreze la foc automat în acest weekend, pentru a termina toate procedurile necesare, potrivit prevederilor interaționale.

Radu Mazăre a fost condamnat definitiv de Instanța Supermă, în data de 8 februarie 2019, la 9 ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care au mai fost acuzați și condamnați și alți funcționari și persoane publice. Fostul primar a fost acuzat de atribuirea nelegală a unor terenuri care au cuprins plaje și faleze din Constanța, fapt ce a adus un prejudiciu de 114 milioane de euro, potrivit probelor selectate de DNA. Procesul a durat timp de 9 ani, perioadă în care s-au înregistrat mai multe amânări și tergiversări.