Ultima oră! Un tânăr de 35 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 25 al unui imobil. Ce a făcut cu puțin timp înainte de tragedie
Momente de groază au avut loc în București, miercuri seară, acolo unde un tânăr de doar 35 de ani a murit după ce a căzut pe terasa unui imobil din Sectorul 1, a transmis Direcția Generală de Poliție a municipiului București. Oamenii legii au fost anunțați printr-un apel la 112 de tragedie, iar la fața locului a intervenit o Ambulanță și un echipaj de poliție.
Ce s-a întâmplat cu tânărul
Din păcate, tânărul de 35 de ani nu a mai avut nicio șansă de scăpare, pierzându-și viața pe loc, imediat după prăbușire. Potrivit unei surse apropiate anchetei, bărbatul ar fi luat masa singur în acea locație, iar ulterior a ieșit să fumeze și nu s-a mai întors.
”Bărbatul ar fi luat masa singur la restaurantul de la etajul 25 din cadrul complexului Ana Tower. Ar fi ieșit pe terasă la țigară și nu s-a mai întors”, a transmis sursa citată, potrivit Antena3.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la INML pentru efectuarea necropsiei. După tragedie, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, care vor stabilii cauzele exacte și condițiile în care s-a produs decesul.
Se pare că bărbatul s-a sinucis în jurul orei 22.00, iar apelul la 112 a fost dat de recepționerii complexului. Din păcate, impactul a fost fatal, bărbatul decedând pe loc. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a confirmat decesul.
„În cursul acestei seri, 4 ianuarie 2023, în jurul orei 22.20, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi precipitat de la terasa unui imobil, din Sectorul 1.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei. În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri”, a transmis Direcția Generală de Poliție a municipiului București.