Momente de teroare au avut loc cu puțin timp în urmă la Spitalul Județean Slatina, acolo unde secția de Psihiatrie a fost cuprinsă de flăcări. În momentul izbucnirii incendiului în secție se aflau 36 de pacienți, evacuați ulterior de cadrele medicale. Pompierii au intervenit de urgență pentru a lichida focul.
Un alt eveniment nefericit a avut loc într-un spital din România, după ce parterul și primul etaj al secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina au luat loc foc. Potrivit primelor informații, incendiul a fost provocat de un pacient aflat în izolator, dând foc camerei, iar ulterior, focul s-a extins.
Din cei 36 de pacienți internați pe secție, șase dintre aceștia au fost transportați la UPU, după ce au inhalat mai mult fum. Ceilalți 30 de pacienți se află în stare bună, nefiind nevoie de transferul lor.
Directorul economic al spitalului a declarat pentru Adevărul că nu poate afirma cu exactitate dacă pacienții care au inhalat fum prezintă și arsuri: “Nu se poate spune la acest moment dacă cei dinăuntru au şi arsuri. Au fost evacuaţi şi au fost duşi la evaluare. Sunt afectaţi pentru că au inhalat fum“ , a spus acesta.
Pentru gestionarea situației au intervenit de urgență mai multe echipaje medicale și de pompieri, printre care ISU OT cu patru mașini stingere, o Autoscară, o descarcerare, șapte ambulanțe SMURD, șase ambulanțe SAJ, ISU DJ cu o mașină stingere, o autospecială transport victime multiple, două ambulanțe SMURD, un Spital Mobil, ISU TR cu o autospecială transport victime multiple, două Ambulanțe SMURD și ISU VL cu două ambulanțe SMURD.
Urmărește imaginile video cu intervenția de urgență a pompierilor: