ULTIMA ORĂ Gabi Balint, dus de urgență la spital. Fostul internațional a fost operat în urma unui infarct – UPDATE

de: Ciprian Ioana
21 09. 2019

Gabi Balint a suferit un infarct și a fost transportat de urgență la Spitalul Fundeni din București. Fostul internațional a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență.

Gabi Balint, fost jucător al naționalei României și fost antrenor, a suferit un infarct, anunță sport.ro. El a fost dus de urgență la Spitalul Fundeni din București și a fost operat de urgență.

ACTUALIZARE: Gabi Balint e în stare stabilă și a comunicat cu apropiații. Se pare că fostului internațional i s-ar fi montat trei stenturi. Lui Gabi Balint i s-a făcut rău vineri seară și a mers la o clinică privată pentru consultații.

Medicii i-au transmis că a suferit un infarct și că ar avea nevoie de o operație. Intervenția chirurgicală a avut loc în noapte de vineri spre sâmbătă.


Gabi Balint are 56 de ani și a bifat zeci de meciuri în tricoul naționalei României. El a jucat și în tricoul Stelei, făcând parte din echipa care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986.

Gabi Balint, dus de urgență la spital

Gabi Balint a jucat pentru naționala de fotbal a României în perioada 1982-1992, a prins Mondialul din 1990 și a participat în calitate de antrenor secund al naționalei la Mondialele din 1994 și 1998.

Pentru realizările sale din domeniul sportiv a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Bistrița.

După retragerea din fotbal, Gabi Balint a devenit antrenor. A debutat ca secund la naționala României, iar ultima echipă antrenată este CS U Craiova, în anul 2014. În prezent, Gabi Balint este analist la o televiziune de sport din România.

De altfel, acolo a și fost cea mai recentă apariție publică a acestuia, joi. El a fost prezent în studio pentru a comenta meciul din grupele Europa League, dintre CFR Cluj și Lazio, câștigat de ardeleni cu scorul de 2 la 1.