Ultima oră! Cine este celebrul actor care s-a înclinat în fața lui Volodimir Zelenski: „Ești eroul meu”. Video
Liderul ucrainean a primit, luni, o vizită importantă a „ambasadorului bunăvoinţei”, funcție onorifică din partea Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi – UNHCR, deținută de un celebru actor de comedie. Acesta l-a vizitat pe Volodimir Zelesnki la Kiev, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă Ucraina, având în vedere contextul îngrijorător al războiului.
Ziua Mondială a Refugiatului, sărbătorită în Ucraina
Nu mai este o noutate faptul că Volodimir Zelenski are în spate o frumoasă carieră de actor de comedie, care l-a ajutat să devină popular și să câștige simpatia publicului. Pentru că a dorit o schimbare de profesie, Zelenki și-a luat în serios rolul pe care l-a jucat într-un serial TV, în calitate de președinte al țării, candidând ulterior la președinția Ucrainei.
Pe data de 24 februarie, Volodimir Zelenski a fost pus în fața celei mai mari provocări ale carierei sale, astfel că Rusia a invadat Ucraina, dând naștere celui mai mare război european după cel de-al Doilea Război Mondial.
În ciuda catastrofelor umanitare care au avut loc pe teritoriul ucrainean, președintele Volodimir Zelenski și armata sa au reușit să opună rezistență trupelor rusești, reușind să apere o parte dintre localitățile vizate de Putin, câștigând admirația întregii planete.
În cursul zilei de luni, fostul actor de comedie a fost vizitat de un alt mare actor, Ben Stiller, cunoscut pentru rolul pe care l-a jucat în celebre comedii care au făcut istorie în rândul cinefililor.
De data aceasta, actorul a venit în calitate de ambasador al bunăvoinței, din partea Națiunilor Unite, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, Ucraina confruntându-se cu un număr imens de cetățeni care au fugit din calea războiului și s-au refugiat în alte țări.
Dialogul dintre Ben Stiller și Volodimir Zelenski
Vizibil emoționat de vizita celebrului actor, Volodimir Zelenski a exprimat o profundă modestie și recunoștință pentru atenția acordată Ucrainei. Ben Stiller și-a exprimat respectul și admirația pentru devotamentul și vitejia de care a dat dovadă fostul său coleg pe tot parcursul războiului, declarându-i chiar că este eroul său.
„Sunteți eroul meu! Modul în care ați reușit să mobilizați întreaga țară este de admirat. E greu de înțeles ce se întâmplă aici, până nu vezi cu ochii tăi”, a transmis starul american.
La rândul său, Volodimir Zelenski s-a arătat măgulit de aprecierea primită, afirmând că „Sunt prea multe laude pentru mine”. Liderul ucrainean a reamintit întregii lumi să nu uite de situația din Ucraina, dând de înțeles că soldații au nevoie de arme pentru a lupta împotriva rușilor.
„E important ca lumea să nu uite și să grăbim anumite lucruri. Datorită unor oameni precum dumneavoastră, lumea întreagă află prin ce trecem”, a mai adăugat președitele Ucrainei.
În timpul vizitei sale, Ben Stiller a transmis un apel emoționnat către toți cei care îl urmăresc, explicând modul violent în care un război schimbă viața a milioane de oameni.
„Sunt în vizită, în Ucraina, să vizitez oameni care au de suferit de pe urma războiului și să aflu cum le-au fost schimbate viețile. Războiul și violența distrug oamenii din întreaga lume.
Nimeni nu-și dorește să își abandoneze căminul. Obținerea adăpostului este un drept și trebuie susținut în cazul oricărei persoane”, a transmis actorul american, prin intermediul unui material video.
Urmărește întâlnirea dintre cei doi actori: