Apar informații bombă în anchetele desfășurate pentru identificarea vinovatului care a pus la cale moartea omului de afaceri din Arad, Ioan Crișan. Potrivit specialiștilor, unul dintre suspecții acestui atentatcu bombă este un bărbat cu o înfățisare misterioasă, cu care s-ar fi văzut chiar înainte de tragedie.
Potrivit anchetatorilor trimiși la București pentru a cerceta asasinatul cu bombă de la Arad, un bărbat care îl aștepta pe afacerist la terasă se poate observa pe camerele de supraveghere, cu puțin timp înainte de explozie. Și mai ciudat este faptul că acest bărbat care a încercat să se camufleze prin purtarea unei șepci s-a îndepărtat de Ioan Crișan după ce acesta s-a urcat în mașina care avea atașat dispozitivul exploxibil.
Potrivit antena3.ro, specialiștii au remarcat că bărbatul nu a mai fost observat după tragedie pe niciuna dintre camerele care au surprins momentul exploziei, ceea ce înseamnă că acesta s-a îndepărtat de zona respectivă, deși a auzit bubuitura puternică, nefiind interesat de soarta cunoștinței sale.
În cursul zilei de astăzi, anchetatorii vor afla rezultatul necropsiei, astfel că se va putea stabili ce substanță a fost folosită pentru confecționarea bombei care i-a cauzat moartea omului de afaceri.
Ioan Crișan conducea în momentul tragediei o mașină ce avea cutie automată, adusă tocmai din America. Acesta urma să aibă duminică o întâlnire cu angajații săi, dar din păcate, acest lucru nu a mai fost posibil.
În cursul zilei de sâmbătă, ministrul Afacerilor de Interne a vorbit despre evenimentul tragic de la Arad, explicând că în acest sens s-au luat toate măsurile pentru ca vinovații să fie pedepsiți. Astfel, la fața locului au fost trimiși cei mai buni specialiști, fiind mobilizate toate instituțiile competente.
„Împreună cu conducerea MAI am decis să trimitem la Arad cei mai buni specialişti din Poliţia Română. Am luat legătura cu instituţiile partenere şi aici mă refer la SRI, MApN, Parchetul General, care de îndată a preluat acest caz şi împreună am gestionat sâmbătă şi duminică cercetările la faţa locului astfel încât cei mai buni specialişti pe care îi are Poliţia Română să reuşească într-un timp cât mai scurt posibil să identifice o pistă, astfel încât autorul sau autorii să fie prinşi şi aduşi în faţa instanţei de judecată”, a spus Lucian Bode.
Ministrul a subliniat că există mai multe ipoteze legate de acest tragic eveniment, fiind audiate toate persoanele care ar putea avea informații în acest sens.
„Ieri s-au finalizat cercetările la faţa locului, în sensul în care epava autoturismului a fost ridicată şi depozitată într-un loc unde se continuă cercetările, dar la faţa locului am finalizat cercetările.
Ele vor continua şi pe alte aspecte. Luăm în calcul mai multe ipoteze de lucru. În acest sens am audiat martori, membri ai familiei, angajaţi ai societăţii comerciale, prieteni, apropiaţi, vizualizăm imaginile de la faţa locului de pe traseul pe care l-a parcurs victima în dimineaţa zilei de sâmbătă şi nu numai”, a adăugat ministrul.