Tensiune mare pentru municipiul Sibiu, după ce ieri a fost solicitată prelungirea carantinei în acest oraș pentru încă o săptămână. În ciuda regulilor stricte impuse de autorități, incidența cazurilor de COVID-19 este una mare, de 7,43 la mia de locuitori. În aceeași situație se află încă șase localități, care așteaptă să afle dacă vor mai rămâne sau nu în carantină.
Chiar dacă rata de incidență a cazurilor este încă foarte ridicată, cifrele arată că situația în Sibiu s-a îmbunătățit destul de mult. În data de 16 noiembrie, atunci când Consiliul Județean a decis intrarea orașului în carantină, acesta prezenta o rată de incidență uriașă, de 13,65 la mia de locuitori, potrivit news.ro.
În cursul serii de duminică, la o oră după închiderea urnelor, Prefectura Sibiu a transmis un comunicat prin care solicită prelungirea carantinei pentru încă o săptămână a orașului Sibiu, precum și a altor șase localități. În mesaj se specifică concluzia la care s-a ajuns în urma ședinței Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu de aseară.
„Astăzi, 6 decembrie a.c. a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu. În cadrul şedinţei, cu respectarea prevederilor art. 12 din Legea 136/2020 s-au aprobat 7 hotărâri care vizează solicitarea către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de emitere a Ordinului Comandantului Acţiunii pentru prelungirea cu 7 zile, începând cu data de 07.12.2020, ora 05:00, a măsurii de carantină zonală în Municipiul Sibiu, localitatea Şelimbăr, oraşul Cisnădie, oraşul Tălmaciu, Municipiul Mediaş, oraşul Avrig şi localitatea Orlat”, a transmis, duminică seară, Prefectura Sibiu, potrivit news.ro.
În judeţul Sibiu au fost confirmate de la începutul pandemiei și până la acest moment 14.891 de persoane (dintre care 14.327 adulţi şi 564 copii). Dintre acestea, 9.024 de persoane s-au vindecat,iar 465 persoane au decedat (5 în ultimele 24h), potrivit sursei menționate.
În aceste localități, cetățenii trebuie să poarte obligatoriu măști, iar orice deplasare se va face pe baza declarației pe proprie răspundere. În plus, ieșirile dinc asă se fac doar în scopuri care nu pot fi amânate.
După ce rata de incidență a crescut duminică la 7,26 pe mia de locuitori, prefectul judeţului Ilfov, Daniel-Tudorel Zamfir a anunțat prelungirea carantinei pentru încă șapte zile. Decizia a intrat in vigoare de sâmbătă, de la ora 22.00, după ce județul a urcat pe primul loc la nivel national, privind rata mare de infectare.
La o mică distanță de Ilfov se află judeţul Constanţa care a înregistrat o creştere uşoară de la 7,15, cât se înregistra sâmbătă, la 7,17 la mia de locuitori, potrivit digi24.