Ultimă oră! Băiețelul dispărut din Pecineaga a fost găsit mort. Ce au descoperit anchetatorii
Băiețelul dispărut săptămână trecută din Pecineaga, județul Constanța, a fost găsit mort, vineri, într-un bazin. Ce au descoperit anchetatorii?
Băiatul dispărut din Pecineaga a fost găsit mort
Copilul din localitatea Pecineaga, județul Constanța, căutat de oamenii legii de câteva zile a fost găsit mort, vineri. Băiatul, în vârstă de 8 ani, care a dispărut sâmbăta trecută, în jurul orei 15:00, în timp ce se juca în fața casei sale, a fost găsit fără viață într-unul dintre bazinele cu dejecții de la un complex de porci din localitate. Trupul micuțului a fost descoperit după ce militarii din cadrul ISU Dobrogea au finalizat golirea bazinelor din zonele fermelor de porci din Pecineaga.
La căutări au participat, în primă instanță, 150 de lucrători ai IPJ, ajutați de trei câini de urmă ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, voluntari, polițiști locali, intervenindu-se, la un moment dat, și cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă, fiind examinat și sistemul de supraveghere video din localitate, format din 40 de camere.
Povestea băiatului
Micuțul locuia cu tatăl său după ce părinții s-au separat. El a dispărut sâmbătă, în jurul orei 15:00, din fața case, unde ieșise la joacă, cu rolele. Din acel moment, sute de jandarmi și polițiști, voluntari, dar și scafandri au fost implicați în căutarea băiatului. Rolele micuțului au fost găsite duminică de oamenii legii pe o stradă din apropierea locuinței lui.
Mai târziu, câinii polițiști au condus autoritățile către bazinele din zonele fermelor de porci din Pecineaga, unde s-au găsit urme de alunecare. Ulterior, echipele de intervenție s-au concentrat pe golirea bazinelor. Trupul copilului a fost găsit în primul bazin golit.