Un accident rutier a avut loc, cu puțin timp în urmă, pe Autostrada A3 București-Ploiești, în dreptul localității Voluntari, acolo unde un șofer a pierdut controlul volanului, ieșind cu mașina de pe șosea. În urma impactului, traficul a fost restricționat, iar în zonă a fost solicitat un elicopter SMURD.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, un accident a avut loc în această dimineață pe Autostrada A3 București-Ploiești, acolo unde cel puțin două persoane au suferit răni grave, după ce șoferul unui autoturism a părăsit partea carosabilă.
Pentru a evita o tragedie și mai mare, traficul pe benzile 1 și 2 a fost restricționat, circulația desfășurându-se cu dificultate doar pe cea de-a treia bandă.
Un elicopter SMURD a fost solicitat să intervină pentru preluarea celor două victime. Potrivit ultimelor informații, victimele accidentului primesc îngrijiri la fața locului, a transmis Mediafax.
Un alt accident grav a avut loc, în urmă cu o săptămână, în orașul Voluntari, acolo unde o mașină a lovit din plin un autobuz. În urma impactului devastator, șoferul a rămas încarcerat și a suferit lezuni grave, în timp ce alte trei persoane au fost transportate la spital
Evenimentul rutier a avut loc, sâmbătă trecută, atunci când șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens într-un autobuz STB. În urma impactului puternic, autoturismul a fost izbit într-un stâlp de iluminat public. În interior se aflau trei persoane, iar șoferul a fost descarcerat și transportat cu multiple leziuni la spital. În urma accidentului, oamenii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
În urmă cu trei zile, o femeie de 42 de ani a fost lovită în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni din Voluntari. În urma efectuării cercetărilor, s-a demonstrat că vinovată pentru producerea accidentului a fost o femeie de 32 de ani, care conducea o mașină ce aparținea Ambasadei SUA la București.
„La data de 25 ianuarie, în jurul orei 16,20, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Pipera din Voluntari, soldat cu rănirea unui pieton. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Voluntari şi ai Serviciului Rutier Ilfov, pentru efectuarea cercetărilor”, a informat IPJ Ilfov, imediat după accident.
La scurt timp după incident, o Ambulanță a intervenit la fața locului, transportând victima la spital pentru a primi toate îngrijirile necesare. Prin intermediul unui comunicat, biroul de presă al Ambasadei SUA a confirmat accidentul.