Ultima dorință a lui Victor Socaciu. Nu a mai apucat să și-o îndeplinească din cauza bolii
Victor Socaciu s-a stins din viață astăzi în urma unor grave probleme de sănătate, după ce a stat în comă aproximativ o lună. Artistul a avut un an de coșmar, având în vedere că în primăvara lui 2021 a fost infectat cu COVID-19, fiind internat din nou în spital. Care a fost ultima dorință a celui ce a interpretat ani la rând imnul echipei Rapid, dar pe care nu a apucat să și-o îndeplinească din cauza bolii, afli în continuare.
Ultima dorință a lui Victor Socaciu
Victor Socaciu a murit luni, 27 decembrie, la vârsta de 68 de ani, potrivit anunțului făcut de membrii familiei. Fostul autor de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune, fost parlamentar și fost diplomat a decedat în urma mai multor probleme de sănătate, acesta suferind și de insuficiență renală cronică. Mai mult, după transplantul de rinichi din 2017, medicii au pus problema unei noi intervenții chirurgicale.
Din păcate, artistul nu a apucat să-și ia adio de la cei trei copii ai săi: Iulia (39 de ani), Alessia Ana-Maria (33 de ani) și Victoraș (23 de ani) – rodul iubirii lui Socaciu cu trei femei diferite. În prezent, bărbatul era căsătorit cu Brândusa Simion. Aceasta i-a fost și impresară.
Victor Socaciu a plecat de pe această lume cu regretul că nu a putut să își mai vadă măcar o dată copiii, au dezvăluit surse din apropierea familiei.
„Cred că Victor a presimțit ceea ce urma să se întâmple. Chiar dacă toată viața a fost un luptător iar visul lui era să fie din nou, încă o dată pe scenă, Victor a murit cu dorința de a-și vedea încă o dată copiii, toți, strânși laolaltă.
Probabil ar fi vrut să le spună tot ce n-a putut în toți acești ani. Din păcate, starea lui s-a agravat, a intrat în comă și nu a mai putut comunica în nici un fel“, a dezvălui o persoană apropiată familiei, potrivit wowbiz.ro.
Citește și: Ultima imagine publică cu Victor Socaciu, înainte de a se îmbolnăvi. Unde a apărut artistul VIDEO
Nu a mai apucat să și-o îndeplinească
Detaliul pe care foarte puțini îl cunosc este că artistul rupsese legătura cu mezinul familiei, Victoraș, cu care nu mai vorbea decât ocazional de mulți ani.
Vorbim despre băiatul pe care folkistul l-a avut cu prezentatoarea Marina Almășan, de care vă amintiți cu siguranță, divorțul având loc cu mare scandal.
Victoraș a fost marcat de divorțul părinților lui. Când au început acele discuții legate de infidelitățile tatălui său, era suficient de mare încât să poată înțelege despre ce este vorba.
Cea mai mare lovitură pentru el a fost atunci când tatăl lui are o relație cu impresara. Au mai fost și toate acele procese pentru pensia alimentară. Din câte știu eu, nu mai vorbeau de ani buni, spre regretul lui Victor“, a mai dezvăluit sursa citată.