Ucraina, atac la adresa lui Vladimir Putin după ultimul lui gest: „Noaptea, ca un hoţ”

de: Ionuț Vieru
19 03. 2023

Președintele rus, Vladimir Putin, a vizitat orașul Mariupol în timpul nopții, cel distrus complet de armata rusă. Aceasta ar fi prima deplasare a liderului în acest oraș-port din Ucraina, ocupat de ruși în luna mai a anului 2022. Ce a declarat Ucraina după gestul făcut de Putin?

Reacția Ucrainei după vizita lui Vladimir Putin în Mariupol

Conform serviciului de presă al Kremlinului, vizita lui Vladimir Putin în orașul devastat de bombardamente a fost una spontană. Mariupol se află sub dominație rusă din luna mai a anului trecut.

Președintele rus s-a deplasat în oraș cu elicopterul, iar mai apoi a făcut un tur al orașului, el fiind cel care a condus mașina. Vladimir Putin a vorbit cu localnicii și a vizitat diverse locuri de interes. Aflând de vizita liderului, guvernul din Ucraina a reacționat.

„Ca un hoţ, Putin a vizitat oraşul ucrainean Mariupol adăpostindu-se în spatele nopţii. În primul rând, aceasta este mai sigur. De asemenea, noaptea îi permite să pună accent pe ceea ce vrea el să arate şi ţine oraşul pe care armata lui l-a distrus în totalitate şi pe cei câţiva locuitori care au supravieţuit la adăpost de privirile indiscrete”, a declarat ministerul ucrainean pe Twitter.

Citește și: Putin, noi declarații despre masacrul din Mariupol. Ce au găsit soldații lui într-un spital: „Oamenii normali nu fac asta” VIDEO

La vizita lui Vladimir Putin a reacționat și un consilier prezidențial rus, care a denunțat „lipsa de remușcări” ale liderului rus.

„Criminalii revin întotdeauna la locurile crimelor lor… Ucigaşul a mii de familii din Mariupol a venit să admire ruinele oraşului şi mormintele sale. Cinism şi lipsă de remuşcări”, a scris Mihailo Podoliak pe Twitter.

Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin

În cursul zilei de vineri, Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Acesta este acuzat de comiterea de crime de război în Ucraina. Cu toate acestea, Rusia neagă în continuare acuzații și comiterea de crime de război pe teritoriul vecin, chiar dacă există numeroase dovezi.

Curtea Penala Internațională a emis mandatul de arestare pentru suspiciuni de deportate ilegală a copiilor din Ucraina și transferul ilegal de oameni de pe teritoriul Ucrainei spre cei al Rusiei.

Citește și: Cum își bate joc Rusia de decizia Curții Penale Internaționale. Răspunsul venit de la Moscova despre judecarea lui Vladimir Putin

La decizia Curții Penală Internațională de a emite acest mandat de arestare a reacționat și președintele Volodimir Zelenski. Acesta a relaltat că este o „decizie istorică”.

„O decizie istorică, care marchează începutul unei responsabilităţi istorice”, a spus Zelenski într-o înregistrare postată pe Telegram.