Ucraina a închis graniţele cu România şi Ungaria. Cum motivează autorităţile de la Kiev decizia

de: Stan Nicu
24 11. 2022

Ucraina și-a înhis granițele cu România și Ungaria, astăzi, 24 noiembrie 2022, conform autorităților de la Kiev. Decizia luată a fost și explicată de oficialii ucraineni.

De ce a luat Ucraina decizia de a-și închide granițele cu România și Ungaria. Anunțul oficialilor de la Kiev

Serviciul de Stat al Frontierelor (SEF) din Ucraina a anunțat, joi, că punctele de frontieră cu România și Ucraina au fost închise.

Motivul anunțat de autoritățile ucrainene pentru luarea acestei decizii sunt avariile apărute la reţeaua energetică a ţării, respectiv lipsa curentului electric.

Anunțul făcut de Serviciul de Stat al Frontierelor din Ucraina

„Din cauza lipsei de electricitate, înregistrarea persoanelor şi vehiculelor nu se desfăşoară la punctul de control Solotvino (Slatina), la frontiera cu România, nici la posturile de control din Kosino (Koson) şi Dzvinkove, la frontiera cu Ucraina”, a anunțat SEF.

Bombardamentele armatei lui Vladimir Putin au vizat elemente din infrastructura energetică a Ucrainei

S-a ajuns aici din cauza bombardamentelor din ultimele zile ale armatei ruse asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

Astfel, astăzi dimineață, circa 70% dintre locuințele din Kiev nu aveau energie electrică. Pe lângă asta, o parte dintre locuitorii Kievului nu au nici apă, alimentarea fiind doar parţială.

Volodimir Zelenski, anunț după ce localnicii din Kiev nu mai au lumină și nici apă

În urma atacurilor aeriene ale armatei lui Vladimir Putin asupra infrastructurii civile, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să acționeze împotriva Rusiei, pentru că civilii au fost lăsați în frig și întuneric, la început de iarnă.

Rachetele lansate de armata rusă în Ucraina continuă să facă victime umane, dar și materiale. Din cazua ultimelor atacuri au murit 10 oameni și s-a procedat la închiderea centralelor nucleare, ajungându-se astfel ca energia electrică să fie întreruptă, dar și la afectarea alimentării cu apă.

70 de rachete au lovit Kievul într-o zi

„Astăzi este doar o zi, dar au fost 70 de rachete. Aceasta este formula rusească de teroare. Toate acestea sunt îndreptate împotriva infrastructurii noastre energetice… Spitalele, școlile, transportul, cartierele rezidențiale, toate au avut de suferit”, a anunțat președintele Volodimir Zelenski.
De asemenea, SUA anunță prin ambasadorul la ONU, Linda Thomas-Greenfield, că Vladimir Putin folosește iarna că armă pentru a provoca suferințe imense poporului ucrainean, acesta încercând să „înghețe țara până la supunere”.

Ucrainenii își părăsesc casele înghețate

Pe de altă parte, în ultimele zile, din cauza tuturor motivelor enunțate mai sus, tot mai mulți cetățeni ucraineni au început să se refugieze la noi în țară, mai puțin azi, când s-a luat măsura închiderii graniței.