Uber se lansează într-un alt mare oraș din România, începând de astăzi, 11 martie

Uber se lansează într-un alt mare oraș din România, începând de astăzi, 11 martie
Uber se lansează într-un alt mare oraș din România

Uber se extinde din ce în ce mai mult în România. De astăzi, 11 martie, va fi disponibil și în Craiova. Este cel de-al șaptelea oraș în care serviciul Uber este disponibil pe teritoriul țării noastre.

Uber se extinde în România

De asemenea, cu ocazia lansării Uber în Craiova, între 11 martie și 14 martie, utilizatorii din Craiova au o surpriză. Pot folosi codul „HELLOCRAIOVA” pentru o reducere de 25%, pentru până la 4 lei reducere/călătorie, valabil la costul curselor UberX. Cel mai utilizat serviciu Uber este UberX, care va fi disponibil și în Craiova. La fel ca și în celelalte orașe din România unde este valabil Uber, șoferii sunt licențiați pentru a transporta clienții în siguranță. Uber s-a lansat, pentru prima dată în România, în București, în 2015. De atunci, s-a extins în Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, iar în 2020 a ajuns în Constanța.

„Ne bucurăm să lansăm Uber în Craiova, unul dintre cele mai importante orașe din sudul țării. Am observat potențialul orașului și suntem convinși că locuitorii Craiovei sunt deschiși la noi opțiuni de transport, bazate pe tehnologie. Colaborăm îndeaproape cu autoritățile locale pentru a le oferi craiovenilor alternative sigure de transport”, a declarat Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber România.

Siguranța este pe primul loc

Pasagerii ce apelează la Uber beneficiază de o serie de informații despre șofer, mașină și prețuri. Aplicația afișează poza șoferului, tipul de mașină, anul fabricației și numărul acesteia de înmatriculare. De asemenea, pasagerii pot urmări cursa în aplicație. Aceștia pot vedea pe ce traseu se deplasează mașina atunci când vine la destinație, dar și în timpul cursei propriu-zise, atunci când și ei se află în mașină. Ei pot trimite statusul acesteia unui contact de încredere. Aplicația le reamintește clienților și șoferilor să se spele pe mâini, să țină geamurile deschise pentru a facilita ventilația și aerul în timpul curselor.

Uber a lansat, anul trecut, o serie de măsuri și proceduri pentru siguranță și igienă. În acest sens, ajută comunitățile locale să se deplaseze în siguranță pe perioada pandemiei. Șoferii și pasagerii sunt obligați să poarte mască în timpul curselor. De asemenea, sunt rugați să confirme că au înțeles și respectă regulile impuse de organizațiile mondiale de sănătate. Uber utilizează o tehnologie ce verifică dacă șoferii și clienții poartă masca de protecție în timpul curselor. Înainte de a se conecta în aplicație, trebuie să-și facă un selfie. Uber a oferit șoferilor dezinfectat și a instalat, gratuit, panouri separatoare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI