Tudor Chirilă a izbucnit în plâns. Momentul care l-a afectat grav pe artist

de: Năstase Mirabela
02 12. 2020

Pe data de 1 Deecembrie, de la ora 20:30, românii au sărbătorit Ziua Națională a României, cu o ediție specială a emisiunii Vocea României, pe Pro TV.

Tudor Chirilă a izbucnit în plâns

Astfel că foști antrenori din cele nouă sezoane “Vocea României” s-au întâlnit și au pregătit o sărbătoare a muzicii, dar și a interpretărilor neașteptate, însă și-au păstrat și gândul la acei oameni care merită ajutorul lor.

Artiștii Andra, Irina Rimes, Adrian Despot, Horia Brenciu, Marius Moga, Smiley și Tudor Chirilă au urcat pe scenă, iar alături de ei s-au aflat concurenții care au făcut istorie în cele nouă sezoane. Show-ul a fost menit să aducă bucurie telespectatorilor, însă a servit și unei cauze nobile: a sprijinit Asociația Dăruiește Viața și proiectul “Noi facem un spital.”

Show-ul de la Vocea României a fost marcat de un moment în care Tudor Chirilă a lăcrimat emoționat, după ce a văzut că pe ecran erau proiectate imagini de la protestele din 10 august, în timp ce Mădălina Lefter interpreta melodia Nina Cried Power.

La final însă, Tudor Chirilă nu a putut comenta prea mult, fiind vizibil emoționat. A replicat doar: „Azi e 1 decembrie și eu încă mai aștept să ni se facă dreptate pentru 10 august.”

Momente inedite în timpul show-ului de la ”Vocea României”

În timpul emisiunii, antrenorii Irina Rimes și Tudor Chirilă au fost protagoniștii unui moment special, în așa fel în care puțini se așteptau să îi vadă. Astfel că cei doi au interpretat piesele “Nu știi tu să fii bărbat”, aparținându-i Irinei Rimes, și “Nu am chef azi”, cântată de Vama.

De asemenea, Andra, Irina Rimes, Adrian Despot, Horia Brenciu, Marius Moga, Smiley și Tudor Chirilă au interpretat melodia ”Man In The Mirror”.

În plus, în timpul show-ului, Marius Moga, Smiley și Horia Brenciu au fost protagoniștii unui dialog savuros, după ce Pavel Bartoș l-a întrebat pe Marius Moga de cine i-a fost cel mai dor dintre Horia Brenciu sau Tudor Chirilă.

Evitând un răspuns, Marius Moga l-a întrebat, la rândul său, pe Smiley care dintre cei doi l-a enervat cel mai tare.

“E foarte grea departajarea dintre cei doi, nu mă pune să aleg între cei doi. Dar cred că Brenciu m-a enervat cel mai tare”, a spus Smiley.

“Vezi câte lucruri avem în comun”, a fost răspunsul lui Marius Moga. Amintim că în seara de 1 Decembrie, de la ora 20:30, românii au sărbătorit Ziua Națională cu o ediție specială Vocea!.