Trucurile geniale pe care le poate face oricine în grădina casei. Schimbarea va fi majoră
Care sunt trucurile geniale pe care le poate face oricine în grădina casei sale. Schimbarea va fi una majoră și de efect, dacă apelezi la ele cu încredere.
Trucurile geniale pe care le poate face oricine în grădina casei
Un prim truc ar fi să obții margini perfecte la gazon. Deși liniile drepte în grădină sunt cam greu de obținut, mai ales cea de la marginea gazonului, nu este imposibil. Ai nevoie de o cazma pentru fasonarea marginilor la gazon, dar și o scândură veche și dreaptă. Se fac tăieturile pe marginea scândurii, având grijă de a o amplasa în direcția corectă, fixată cu piciorul.
Se lucrează dinspre interiorul gazonului către exterior, pentru ca suprafața de iarbă să rămână curată. Se mai poate folosi și un hârleț obișnuit, însă trebuie să ții cont de faptul că lama acestuia poate să fie ușor curbată și mai mult înaltă decât lată. Hârlețul este pentru făcut gropi adânci, controlând mai greu adâncimea de lucru, spre deosebire de cazmaua de gazon.
Un alt truc ar fi să plantezi în vase îngropate. Aceasta este o metodă bună de a aduce flori de sezon în grădină, fără să plantezi și să replantezi. Vara poți face asta cu cu ghivecele cu cactuși, smochini, arbuști cu flori sau orice altă plantă sensibilă la frig.
Trebuie doar să ții cont de nevoile plantelor și să le expui la soare în funcție de necesități. Poți folosi chiar și plante gata înflorite, mature. Poți să îngropi deci ghivece goale în sol în locurile dorite, să fie gata pentru plantele de sezon. Dacă mi sunt plante în ele, le poți umple cu mulci sau pietriș.
Folosește vase mari și pământ puțin
Alt truc vorbește despre vasele mari și pământul puțin. Aceste vase mari, de tip amforă sunt de o eleganță specială, însă pot fi greu de manevrat, iar pământul este greu de înlocuit din ele.
Însă vestea bună este că nu trebuie să umpli vasul complet cu pământ, mai ales dacă plantele trebuie adăpostite iarna. Cea mai bună soluție este deci umplerea parțială a ghiveciului încât partea de jos se umple cu sticle goale din plastic, de cutii goale de suc, peleți din polistiren ori din orice alt material ușor și voluminos, însă care nu putrezește în contact cu apa și solul.
Pentru ca aceste materiale de umplutură să nu se amestece cu solul, se pune o bucată de agrotextil sau un sac vechi de rafie peste aceste materiale, după care se poate adăuga solul pentru plantare. Unii grădinari consideră mai util să pună direct ghivecele cu plantele în amfora din grădină și să mascheze spațiul dintre ele cu mulci, chiar ca la primul punct.