Trucul prin care cureți scaunele albe de plastic. Vor străluci în câteva minute
Obiectele de mobilier realizate din plastic prezintă avantaje, precum și dezavantaje. Mulți români au în locuințe sau în curtea acestora astfel de corpuri. Playtech Știri îți prezintă trucul prin care cureți scaunele albe de plastic, în așa fel încât să devină impecabile. Iată cum trebuie să procedezi! Nu e deloc dificil.
Trucul prin care cureți scaunele albe de plastic
Te numeri și tu printre românii care dețin piese de mobilier din plastic? Unul dintre cele mai cunoscute astfel de instrumente este scaunul. Mulți folosesc scaune din plastic – în mod deosebit albe – când vor să organizeze diverse evenimente în curtea locuinței, de exemplu.
Scaunele din plastic prezintă avantaje, precum și dezavantaje. Partea bună este că sunt realizate aproape 100% din material reciclabil, sunt ușoare, de obicei pliabile și, în același timp, rezistente. Dezavantajul principal al acestora este că se murdăresc și se pătează foarte rapid, mai ales dacă nu sunt curățate în mod regulat.
Iarba, noroiul, ploile, precum și mâncarea sau animalele de companie pot contribui la murdăria care se adună pe scaunele albe din plastic. Este absolut necesar să le cureți temeinic, înainte de a le folosi. Nu este deloc dificil să le faci să arate ca noi. Ai nevoie doar de câteva produse esențiale.
Pentru a face scaunele albe din plastic să strălucească, ai nevoie de: apă, oțet alb distilat, detergent de vase, bicarbonat de sodiu și înălbitor pe bază de oxigen (nu clor). Pe lângă aceste produse, vei mai avea nevoie de mănuși pentru a-ți proteja pielea, și de o prelată din plastic, dacă speli scaunul afară.
Cum să procedezi pentru a avea scaune impecabile
1. Pune scaunul pe o prelată de plastic, afară, într-un loc însorit.
2. Pregătește soluția de curățare, în funcție de nevoile pe care le ai.
Dacă scaunul de plastic prezintă mucegai, este necesar să îl cureți cu o soluție mai puternică. În acest caz, amestecă într-un recipient cu pulverizator apă (25%) și oțet alb distilat (75%). Aplică soluția pe suprafețele afectată de mucegai și așteaptă zece minute pentru a-și face efectul.
Dacă scaunul nu prezintă mucegai, atunci poți pregăti o soluție mai blândă. Într-un recipient, amestecă un sfert de cană de detergent de vase cu o cană de apă. Mixează foarte bine ingredientele până când detergentul s-a dispersat, după care pune în amestec o jumătate de cană de bicarbonat de sodiu. Amestecă bine produsele.
SUGESTIE! Nu folosi un detergent abraziv când cureți obiecte din plastic, întrucât materialul va fi deteriorat.
3. Spală cu soluția potrivită scaunul din plastic, după care clătește-l.
4. În cazul în care scaunul prezintă în continuare pete sau este murdar, recomandarea noastră este să aplici un truc „special”: să speli scaunul cu o soluție pe bază de înălbitor cu oxigen (nu clor!).
Înălbitorul pe bază de oxigen este mai blând decât înălbitorul pe bază de clor, potrivit specialiștilor. Este mai puțin coroziv, astfel încât riscul de deteriorare a obiectului de mobilier din plastic este mai scăzut. Amestecă o parte de apă calduță cu o jumătate de parte de înălbitor pe bază de oxigen sub formă de pulbere. După ce pulberea s-a dizolvat, aplică amestecul pe suprafețele afectate ale scaunului, așteaptă 15 minute, după care curăță-le ușor.
SUGESTIE! Folosește mănuși când cureți scaunul din plastic cu înălbitor.
5. Clătește scaunul și lasă-l să se usuce.
Dacă respecți pașii indicați mai sus, fără îndoială obiectele de mobilier din plastic din grădina ta vor arăta impecabil!