Trucul banal pentru ca frigiderul tău să nu mai miroasă urât. Cum să ții alimentele

de: Ana Chivu
15 06. 2022

Gospodinele depozitează rapid cumpărăturile în frigider imediat ce vin de la cumpărături. De multe ori acestea pun și produsele care nu trebuie să stea la rece în aparatul care este extrem de folositor în zilele noastre. De asemenea, tot din grabă adaugă pe rafturi alimentele într-un mod nepotrivit, neacoperite și fără să fie scoase din ambalajele pe care le au în supermarket-uri. Cum poți să scapi de mirosul urât care ar putea să se instaleze din aceste cauze? Iată cum trebuie să ții, de fapt, alimentele!

Truc pentru frigider: cum să scapi de mirosul urât

Frigiderul este unul din aparatele care doar în cazuri extreme lipsește din casele oamenilor din ziua de azi. Acolo păstrăm ceea ce este important – mâncarea.

Alimentele trebuie să fie bine depozitate pentru a ne putea bucura de vitaminele, textura și prospețimea lor care ne ajută să prindem putere pentru activitățile de zi cu zi.

Chiar dacă gospodinele îl îngrijesc de câte ori este nevoie, din grabă le scapă anumite detalii. Majoritatea oamenilor pun produsele la rece imediat după ce vin de la cumpărături.

Acest lucru nu este de ajutor deseori pentru că astfel lăsăm ambalajele din fabrică pe ele sau le aruncăm unele peste altele din lipsă de spațiu. Este util să pui fiecare produs în coșulețe sau în pungi noi.

În modul acesta este mai practic, eficient, dar și mai plăcut din punct de vedere estetic. Specialiștii recomandă să pui fructele, legumele sau brânzeturile în caserole de plastic sau borcănașe pe care poți să le refolosești.

Cum trebuie să depozitezi produsele?

Trebuie să știi că pe ușa frigiderului nu trebuie să fie așezate oricum lucrurile. Acolo se pun băuturile, sosurile sau diverse conserve micuțe.

Este util să acoperi rafturile din sticlă din frigider cu folie alimentară sau o peliculă transparentă pentru a păstra mai bine curățenia din interior.

În felul acesta vei proteja sertarele de silicon, iar scurgerile sau petele de la câteva alimente nu vor putea aduce atât de repede un miros neplăcut.

Nu este indicat să pui pe ușa aparatului produse ușor perisabile precum: lapte, ouă sau alte produse cu termen de valabilitate modest pentru că în zona menționată temperatura oscilează mult.

Dacă faci des salate și cumperi de fiecare dată porții mai mari de la piață sau supermarket, află că cel mai bine se țin în borcane. De asemenea, un platou rotativ îți va face frigiderul multifuncțional și îți va ușura munca în ziua destinată curățeniei.