Vara plină de soare și distracție a adus în această perioadă numeroși turiști în stațiunile de pe litoralul românesc. Însă, pe lângă bucurie și voie bună, au existat și situații care au atras atenția autorităților. Într-un incident nefericit petrecut în celebrul loc de întâlnire al tinerilor, Vama Veche, trei tineri au avut parte de o experiență periculoasă după o petrecere în care nu au avut nicio limită.
Aproximativ 200.000 de persoane s-au bucurat de razele soarelui și de valurile mării în acest weekend, mulți dintre ei parcurgând distanțe considerabile pentru a ajunge pe litoral.
Pentru unele dintre ele, drumul către mare a fost un test al rezistenței, căci aglomerația a făcut ca timpul de parcurgere al distanței dintre casa lor și litoral să depășească în unele cazuri chiar și 10 ore.
Încurajați de faptul că au depășit bariera distanței și au ajuns în sfârșit la relaxare, o parte dintre tineri au trecut dincolo de limita distracției responsabile. Astfel, trei tineri, cu vârste de până în 30 de ani, au fost găsiți în stare de inconștiență pe plaja din Vama Veche, în urma consumului excesiv de alcool.
Cazul a necesitat intervenția promptă a autorităților, după ce martorii au solicitat de urgență la 112 acest lucru.Pentru a ajunge cât mai repede la ei, reprezentanții ISU au fost nevoiți să intre cu mașina pe plajă. La fața locului, tinerii au fost găsiți în comă alcoolică, deoarece, după ce au băut excesiv, aceștia au adormit pe plajă în soare, lucru care a influențat agravarea situației.
Ana Maria Stoica, ofițer de presă al ISU Dobrogea, a declarat că doar una dinre cele trei persoane s-a trezit, ceilalți doi, fiind în continuare inconștienți:
„Toate cele trei persoane au fost transportate la spitalul județean Constanța, o persoană a devenit conștientă, celelalte două rămânând în continuare inconștiente”, a transmis sursa citată.
În ciuda intervenției rapide a salvatorilor, două dintre persoanele implicate în incident au rămas într-o stare preocupantă, astfel că, autoritățile au atras atenția tinerilor și nu numai asupra importanței consumului responsabil de alcool și a măsurilor de protecție solară în perioada caniculară.
Cu toate că stațiunile de pe litoral au fost pline ochi și atmosfera de vacanță a fost una îmbucurătoare, este esențial să se acorde o atenție deosebită sănătății și siguranței proprii, pentru ca astfel de incidente să fie evitate în viitor.
Vremea frumoasă a atras sute de mii de turiști pe tot litoralul românesc, astfel că, repetarea unor astfel de incidente nu este exclusă. Din acest motiv, medicii le recomandă tinerilor să consume alcool cu prudență, fiind conștienți de tot ce e mai rău.