Transport gratuit pentru elevi. Anunțul care vizează toți tinerii din România

de: Alexandra Chivu
07 10. 2020

Decizie: elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat vor beneficia de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, de orice fel, pe durata întregului an. Prevederile au fost adoptate miercuri de Senat, prin amendarea Legii educației. Pentru a intra în vigoare mai trebuie promulgate de președintele Klaus Iohannis. Până atunci, ar putea fi contestat la Curtea Constituțională.

Transport gratuit pentru elevi, pe durata întregului an? Rămâne ca președintele Klaus Iohannis să stabilească. Guvernul nu susține proiectul

Elevii vor beneficia de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. Prevederile au fost adoptate miercuri de Senat, în calitate de for decizional al Parlamentului, dar, pentru a intra în vigoare, trebuie promulgate de șeful statului.

Inițiativa aparține PSD, care a mai impus Parlamentului un proiect cu prevederi asemănătoare, dar care a fost declarat neconstituțional. Este vorba despre un proiect care stabilea că toți elevii pot intra grauit la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă sau film și la alte evenimente culturale și sportive organizate de instituțiile publice.

Noul proiect prevede că: „Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a Il-a, pe tot parcursul anului calendaristic”.

În vederea asigurării gratuității prevăzute, decontarea cheltuielilor se va face de la bugetul de stat prin transfer către instituțiile administrativ-teritoriale, scrie profit.ro. Elevii vor avea dreptul și la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public.

Guvernul a transmis că nu susține proiectul. Oficialii marchează că gratuitatea nu se justifică pe tot parcursul anului, ci doar atunci când elevii frecventează cursurile școlare.

Școala online, un experiment ratat. Un an în minus de școală, 10% mai puține venituri pentru tot restul vieții

Tabletele promise de Guvern nu au ajuns la toți copiii, așa că, pentru mulți, accesul la educație este îngrădit. Dacă nu se va găsi o soluție, efectele se întrevăd devastatoare. Conform unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, un an de școală pierdut înseamnă cu până la 10% mai puține venituri pentru tot restul vieții.

Guvernul a promis 250 de mii de tablete pentru copiii care au început școala online. Licitația s-a lovit, însă, de birocrație și incompetență. În final, statul a achiziționat numai 80 de mii de astfel de dispozitive. În acest timp, cei de la Ministerul Educației admit că peste 12% dintre elevi au început școala online fără un laptop sau vreo tabletă.