Traian Băsescu, reacție halucinantă în legătură cu condamnarea Ioanei: ”Nu-i atinge nimeni”

de: Năstase Mirabela
06 04. 2021

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a arătat revoltat că fiica sa, Ioana Băsescu, a fost condamnată la cinci ani de închisoare, în dosarul în ce privește modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din anul 2009. Acesta a declarat că nu înțelege cum funcționează sistemul judiciar.

Traian Băsescu, reacție halucinantă în legătură cu condamnarea Ioanei

Amintim că Ioana Băsescu a primit 5 ani de închisoare pentru mai multe fapte de corupție. A fost condamnată deci, la 3 ani pentru instigare la delapidare și la încă 3 ani pentru instigare la spălare de bani. Pedepsele s-au contopit, iar fiica președintelui a fost condamnată la 5 ani de închisoare în dosarul privind campania electorală din 2009.

Tot în acel dosar, Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor.

 „Încă n-am văzut om condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a instigat, fără să primească vreun ban, fără să fi luat ceva. În schimb, am văzut foarte mulți care au furat milioane și care sunt bine-mersi. Nu-i atinge nimeni! a spus Traian Băsescu, fostul președinte al României, pentru Realitatea Plus.

Stenogramă Ioana Băsescu. ”Tu ai rămas cu 200 de mii de euro, aşa că nu mai comenta atât!”

„FRANCESCO GIOVANNI MARIO: Păi, şi eu ce fac? Ce le zic ăstora? Eu ce le zic lor? Ce măduc eu să le spun lor mâine?

BĂSESCU IOANA: Dar cine te cheamă mâine.?

FRANCESCO GIOVANNI MARIO: Antifrauda!

BĂSESCU IOANA: Auzi, tu ai rămas cu 200 de mii de euro, aşa că nu mai comenta atâta!

FRANCESCO GIOVANNI MARIO: Care 200 de mii de euro? Care 200 de mii de euro?!

BĂSESCU IOANA: Atâta ţi-au rămas, băiatule!

FRANCESCO GIOVANNI MARIO: Nu sunt. Trebuiau declaraţi şi plătiţi la stat şi au rămas şi din banii ăia, înţelegi? Sunt 55 de mii de lei cu care s-a plătit excursia noastră în Cuba, nu în China!

BĂSESCU IOANA: În Cuba!”

Este numai un fragment dintr-o stenogramă care apare în motivarea sentinței în care Ioana Băsescu a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare pentru infracțiunile de instigare la delapidare și la spălare de bani.

Din discuția dintre Ioana Băsescu și fostl ei iubit, pe nume Francesco Giovani, reiese că aceștia nu pot să justifice banii primiți de la o societate, iar pentru ei nu, aceștia nu au prestat vreun serviciu în schimb. Unde mai pui că pe banii respectivei firme cei doi au fost într-o excursie în Cuba.