Un incendiu teribil a omorât două persoane nevinovate în noaptea de miercuri spre joi. Tragedia a avut loc în județul Argeș, comuna Mioarele, satul Mățău, iar cei care au anunțat autoritățile au fost vecinii celor doi bărbați.
Tot mai multe incendii au îngrozit România în ultima vreme. Într-o perioadă scurtă de timp, incendiile izbucnite în diferite localități și spitale au omorât zeci de oameni.
Cel mai recent caz este cel al unei familii compuse din tată și fiu, oamenii murind în chinuri groaznice după ce un tavan incendiat a căzut peste ei.
„Flăcările se manifestă la o locuinţă bătrânească de circa 70 mp. Sunt informaţii după prima evaluare a situaţie. Intervin pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD”, precizează ISU Argeş.
Incendiul extins a fost observat de un localnic, acesta anunțând autoritățile după ce a observat că vecinii săi nu sunt în curte. Pompierii ajunși la fața locului au lichidat focul în timp scurt, dar din păcate, trupurile celor doi bărbați au fost găsite carbonizate sub tavanul căzut. În acest moment, autoritățile au demarat o anchetă pentru a afla cauza producerii incendiului mistuitor.
În urma tragediei de la Institutul “Matei Balș”, Guvernul s-a decis să acoarde ajutoare de urgență persoanelor afectate de incendiu, venind astfel în sprijinul familiilor aparținătoare. Decizia a fost transmisă de premierul Florin Cîțu, cu puțin timp în urmă.
„A fost aprobată o hotărâre de guvern din partea Ministerului Muncii, un lucru pe care l-am făcut şi după tragedia de la Piatra Neamţ, prin care se propune acordarea de ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor aparţinătoare victimelor incendiului produs la Institutul de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, soldat, cum ştiţi, cu decesul unor bolnavi şi rănirea altora.
Se propune ca familiile celor afectaţi să beneficieze de un ajutor de urgenţă în valoare de 5.000 de lei pentru fiecare persoană afectată, suma maximă ce poate fi acordată pentru această intervenţie fiind de un milion de lei”, a declarat acesta la Palatul Victoria.