Traficanți infiltrați printre voluntari. Cum erau să ajungă refugiatele din Ucraina pe mâinile proxeneților români
Cetățenii ucraineni au găsit refugiu în țara noastră, iar mii de voluntari s-au mobilizat și i-au sprijinit pe refugiați cu ce au putut. Unii dintre ei și-au oferit chiar și locuințele timp de câteva zile. Din păcate, nu toată lumea are intenții bune. Câteva femei din Ucraina erau să ajungă pe mâna traficanților români.
Refugiate scoase din mâna traficanților
Câteva tinere care au intrat în țară prin Vama Siret au fost preluate de un voluntar, care a dorit să le asigură transport, cazare și hrană. Acestea au spus că nu vor nimic gratis, ci doar transport până la un hotel. Inițial, bărbatul le-a dus la un hotel din Dorohoi, județul Botoșani, acolo unde au mâncat, însă cei de la recepție au spus că nu au camere libere.
Același voluntar s-a oferit să le ducă la o altă locație, în apropiere de Dorohoi, acolo unde se aflau foarte mulți bărbați. Pentru a fi sigure, tinerele au trimis locația lor mai multor prieteni, apoi au spus că vor să plece. Din fericire, au fost lăsate. Întreaga situație a fost semnalată de către un reprezentat al USR, care a spus că aștepta la graniță trei copii și cinci ucrainence, care nu au mai ajuns.
„Ăştia le-au luat şi le-au dus într-un bordel în Botoșani. Le-au minţit că hotelul la care trebuiau să se cazeze nu are camere libere. Le-au dus într-o casă unde erau 15 bărbați, una dintre ele înainte să intre în casă a trimis localizarea mai multor prieteni. Au scăpat pentru că le-au arătat că au trimis localizarea mai multor persoane şi după ce au făcut mare scandal.
Au ajuns la hotelul unde iniţial li s-a spus că nu sunt camere. Karina, care se afla în contact cu ele, a anunţat poliţia. Din păcate, traficanții sunt infiltrați între voluntari şi sărmanele femei sunt pradă sigură. Multe dintre ele nu vorbesc engleza, sunt păcălite sau amenințate si devin carne de tun pentru nenorociții ăştia”, se arată în postare.
Ce a declarat poliția în legătură cu acest caz
Oamenii legii au aflat de acest caz în seara zilei de marți. Atunci, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie din Ucraina ar fi urcat în mașina unui străin pentru a fi dusă la bordel. Polițiștii s-au deplasat la locul indicat de cel care a apelat, însă au infirmat cele spuse.
Pe de cealaltă parte, afirmațiile din mediul online sunt confirmate de Raluca Curelariu, consiliera locală din partea USR. Aceasta a precizat că a mers la hotelul respectiv, unde era și Poliția, pentru a vedea cu ochii ei ce se întâmplă și pentru a se asigura că femeile sunt în siguranță.
„Ele spun că iniţial cei de acolo nu le-au lăsat să plece. Nu am înţeles dacă era o locaţie, au fost femei inteligente şi au trimis locaţia către prieteni şi rude, le-au arătat celor de acolo, drept pentru care au putut pleca de acolo şi ulterior şi-au făcut o rezervare pe booking, surpriză, tocmai la hotelul la care li se spusese că nu mai sunt locuri.
Noi acolo le-am găsit şi acolo era şi poliţia, care însă se pregătea să plece, spunând că nu le-au găsit. Femeile erau destul de reticente în a da declaraţii, fiind cu copii minori şi în tranzit, nu doreau să stea şi mai mult pe aici. A fost un eveniment complet neplăcut”, a spus Raluca Curelariu.
Din păcate, unii români profită de refugiații din Ucraina, promițând că îi ajută cu transport sau cazare, însă în final îi jefuiesc sau chiar mai rău, ca în cazul prezentat.