Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului! Lucruri pe care nu ai voie să le faci sub nicio formă, în această zi

De Înălțarea Domnului există mai multe tradiții și obiceiuri pe care românii le respectă de sute de ani. Este una dintre cele mai importante sărbători creștine și e important să știi lucrurile pe care nu ai voie să le faci în această zi.

Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului: ce nu ai voie să faci

Anul acesta, Înălțarea Domnului se sărbătorește pe 6 iunie, pentru că au trecut deja 40 de zile de la Învierea Domnului. A fost momentul când Mântuitorul Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri, martori la minune fiind Apostolii și cei doi îngeri, Mihail și Gavriil. Apostolii lui Iisus au dus mai departe vorba despre minunile Mântuitorului și au răspândit învățăturile acestuia.

În Europa, s-a răspândit destul de repede religia creștină, dar în România, tradițiile ortodoxe s-au împletit cu obiceiurile păgâne și superstițiile. De secole, românii au anumite credințe și tradiții vizavi de această sărbătoare, iar bătrânii atrag atenția că trebuie respectate întocmai.

În credința populară, Înălțarea Domnului se mai numește și Ispas, după numele unui alt martor al minunii de pe Muntele Măslinilor, unde Iisus s-a înălțat la ceruri.

„Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei binedispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă în Muntenia, Moldova şi Oltenia”, spun specialiştii în etnografie şi folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

„În noaptea şi ziua de Ispas au loc numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece”, explică Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală, potrivit Adevărul.

În satele din Bărăgan, ziua de Ispas este hotar pentru diferitele activităţi: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului şi se însemnează mieii prin crestarea urechilor.

Tradiții și obiceiuri de Ispas: credință și misticism

În jurul acestui nume, românii au imaginat tot felul de obiceiuri, de-a lungul timpului, iar misticismul este la el acasă. Majoritatea obiceiurilor legate de această zi sunt legate de cultul morților: pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor.

Ispasul își are originea încă din Evul Mediu și a circulat inițial în Transilvania. În epoca medievală, Ardealul se afla sub stăpânire maghiară, dar componenta socială era multietnică, cei mai numeroși fiind românii, desigur. Din cauza existenței mai multor naționalități și etnii, Învierea Domnului era sărbătorită în zile diferite. Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul, iar când venea rândul românilor să-şi serbeze Paştele, aceştia îşi împrumutau caii ungurilor.

Era o tentativă de conviețuire și de a respecta tradițiile mai mult sau mai puțin creștine.

După cum era de așteptat, în funcție de cum se calculau zilele, Paștele cădea odată la patru sau la șapte ani în aceeași zi, și la unguri și la români. Astfel, era ziua în care caii se odihneau și nu erau puși la muncă. De aici a rămas și vorba la „Paștele Cailor”.

Conform tradiției creștine, după înviere, Iisus Hristos a umblat pe pământ timp de 40 de zile, dar se spune că li s-a arătat doar Apostolilor și i-a ghidat pe calea pe care trebuia să o urmeze pentru răspândirea învățăturilor sale. După 40 de zile, Iisus s-a înălțat la ceruri, dar îngerii le-au spus Apostolilor că n-au motiv să fie mâhniți, pentru că Mântuitorul îi va veghea tot timpul și le va îndruma pașii.

La începutul creștinismului, Înălțarea s-a sărbătorit în aceeași zi cu Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh). Abia de la sfârşitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea cele două sărbători au fost puse de preoți în zile diferite.