Tradiții de Florii. Ce trebuie să faci pentru a avea spor în casă anul acesta
Anul acesta, Duminica Floriilor, sau Duminica Patimilor cum mai este denumită popular sărbătoarea, va fi pe data de 17 aprilie. Sărbătoarea marchează evenimentul intrării lui Iisus în Ierusalim și se sărbătorește cu o săptămână înainte de Paște.
Tradiții de Florii
Floriile sunt asociate cu multe tradiții și obiceiuri populare, la fel ca și alte sărbători religioase importante. Majoritatea au rolul de a aduce sporul în casă și de a-i proteja pe cei dragi de rele și necazuri. Ramurile de salcie sunt cel mai important simbol de Florii.
Ele sunt un substitut pentru ramurile de măslin. Mântuitorul a fost întâmpinat cu ele atunci când a intrat în Ierusalim, călare pe asin. Prin urmare, după ce sunt sfințite de preot în ziua de Florii, ramurile se agață de pomi fructiferi, de stupi sau de butucii de vie pentru o recoltă bună.
Bunicii noștri mai puneau ramuri de salcie la uși și la ferestre pentru a proteja casa împotriva răului, dar și la icoane, pentru a feri membrii familiei de boli. Agricultorii, de asemenea, îngroapă muguri de salcie sub prima brazdă, pentru a avea o recoltă cât mai bogată.
De regulă, ramurile de salcie se țin în casă, la icoană, până anul viitor, atunci când se întâlnesc cu cele noi. Se mai spune că, cei care au dureri de spate, își încing ramurile de salcie sfințite la brâu, iar durerile îi vor părăsi.
Ce semnifică Duminica Floriilor
În fiecare an, Duminica Floriilor marchează intrarea Domnului în Ierusalim, întâmpinat cu flori, pe un asin, cu ramuri de măslin. La venirea lui, mii de oameni aclamau „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.
Duminica Floriilor este una dintre cele mai importante și așteptate sărbători din calendarul creștin-ortodox. Reprezintă singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat.
Preoții țin, în această zi, o Liturghie diferită față de cele care se țin de regulă în celelalte duminici. Credincioșii vin în număr mare la biserică cu crenguțe de salcie, iar acestea sunt binecuvântate de către preot în cadrul unui moment special, care are loc înainte de Liturghia propriu-zisă.
În realitate, salcia de Florii înlocuiește ramurile de măslin și finic, care nu se găsesc în țara noastră. De asemenea, potrivit unei legende, salcia s-ar fi făcut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ea fiind ajutată în acest fel să-și continue drumul. Ca și mulțumire, Fecioara Maria a dăruit sfințenie salciei.