Suntem la un pas de începerea campaniilor electorale pentru Alegerile Locale 2020, iar alianțele dintre partidele politice de-abia de-acum în colo încep să se construiască și să se negocieze viitori candidați. Însă, există voci care acuză trădări în sânul propriilor organizații de partid, acuzații făcute publice.
Unul din oamenii din interiorul USR, Liviu David, și fost candidat la șefia partidului, aduce acuzații grav actualului lider, Dan Barna și spune că la nivel de lideri, acesta din urmă ar fi decis blatul cu partidul lui Marcel Ciolacu, PSD. Acuzațiile sunt grave, având în vedere că până acum, Dan Barna susținea public că-și dorește alianța cu PNL și, de ce nu, chiar un candidat unic din partea celor două formațiuni politice la fotoliul de primar în București. Întrebat în martie despre o posibilă alianță cu PNL pentru Alegerile Locale, Dan Barna, circumspect, se baza pe sondajele ce ar fi trebuit să apară la acea vreme.
„O să vedem în funcţie de rezultatele sondajelor, una dintre variante este, într-adevăr, aceea de a susţine candidaţi unici, cum este şi situaţia Bucureştiului, obiectivul cel mai important, de altfel. I-am spus din nou premierului, perspectiva de a avea şi candidat al Alianţei USR PLUS şi candidat PNL nu va face decât să o stabilizeze pe Gabriela Firea în actuala poziţie, lucru care cred că e de neacceptat pentru noi”, a declarat Barna.
Liviu David în acuzațiile aduse liderului USR se bazează și pe anumie informații din interior dar și pe declarațiile unor persoane din conducerea formațiunii din care face parte. Dacă sunt sau nu adevărate, rămâne ca fostul candidat la președenția USR, Liviu David să demonstrze aceste lucru, în perioada care vine, și în același timp se așteaptă o declarație din partea lui Dan Barna prin care să infirme sau să confirme acuzațiile aduse.
”noi indicii despre #ipocrizia care vrea sa salveze Romania. #uSRI va face pana la urma blatul cu PSD (am încredere in mârlăniile lui Barna). Si va arunca vina in curtea PNL ca nu au vrut sa facă alianța și de asta …. Ne mintea ca e totul gata și trebuie doar semnătura lui Orban care nu vrea sa ii raspunda la telefon? Pai și atunci despre ce negocieri cu PNl vorbește in ședințele USR? Nu spunea ca vrea sa piardă PSD? Si atunci de ce supune la vot sa trimită PNL la plimbare?”, scrie Liviu David pe contul său de facebook.