Totul despre Miss Litoral, marea atracţie comunistă de la mare și felul în care a fost enervată Elena Ceaușescu, de a dat stingerea de la ora 22:00
Concursul de frumusețe Miss Litoral a fost creat de comuniști în anii ’70. În timp, a devenit o tradiție estivală pe litoralul românesc. Distracția de noapte a încet pentru toată lumea la orele 22:00, atunci când un DJ a enervat-o pe Elene Ceașusescu.
Miss Litoral, atracția comunistă
Înainte de 1989, Miss Litoral era unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii la Marea Neagră. Miss Litoral era un punct de atracție care interesa atât turiștii români, ci și turiștii străini. Pentru a spori farmecul competiției, trebuiau să participe concurente românce și străine.
Câștigătoarea era răsplătită cu o vacanță la mare de două săptămâni, în sezonul următor. Premiul era oferit de Oficiul Național de Turism. În acest fel, comuniștii sperau ca cei din străinătate să de vacanțele fericite de pe litoralul românesc.
„Miss Litoral s-a înfiinţat prin 1973, că ONT Litoral se înfiinţase prin 1970. A fost ideea de a oferi ceva plăcut vederii, care să atragă turiştii, în special străini. Interesul era ca ei să facă musai consumaţie. Când am dus, odată, un grup de englezi la Barul Orient din Mamaia, au băut englezii de trei ori mai mult decât de obicei. Au chefuit englezii mei până n-au mai ştiut de ei“, povesteşte ghidul Constantin Dumitraşcu, patronul unei agenţii de turism din Constanţa, fost şef al Agenţiei de Turism Mamaia.
Cum s-a încheiat distracția
Începând cu anul 1983, s-a stricat distracția în plină vară. Elena Ceaușescu a fost deranjată de un DJ de la Rainbow, o discotecă renumită din Neptun, deoarece muzica era mult prea tare. Sunetul muzicii ajungea până la reședința prezidențială de la Neptun, așa că Tovarășa a dat ordinul să se închidă mai devreme.
Prin urmare, românii și străinii erau trimiși la culcare la ora 22:00. Toate discotecile, localurile, terasele, parcurile de distracții și restaurantele amuțeau cu 10 minute înainte de ora 22:00.
„I-am minţit cât i-am minţit, ba că e pană de curent, ba că au fost avarii, ba că au fost inundaţii. Dar seară de seară, cât să îi mai duci cu vorba?… Înainte obişnuiau să petreacă până la 4 dimineaţa, la Melody Bar, de exemplu, unde cânta Dona Siminică. Acum se retrăgeau în hotel, în camere, care erau toate luminate a giorno. Nu era chip să depăşeşti ora de închidere. La ora 22.05 intra Miliţia în turmă peste noi în barurile de noapte – care numai de noapte nu mai erau. Suedezii, de exemplu, au fost foarte uluiţi, cum poate să se întâmple asta. I-am pierdut de clienţi“, regretă Dumitraşcu.