Topul celor mai bine plătiți sportivi din lume. Pe ce loc e Messi și ce se întâmplă cu Ronaldo
Lionel Messi este cel mai bine plătit sportiv din lume în anul 2019, potrivit datelor oferite de revista americană Forbes în această vară. Starul argentinian câștigă 127 de milioane de dolari. Messi este urmat în clasament de Cristiano Ronaldo, care acumulează venituri de 109 milioane de dolari.
Topul celor mai bine plătiți sportivi din lume în 2019
Sumele care se învârt în sport în ultimii ani sunt exorbitante. Pe lângă salariile pe care sportivii le primesc de la cluburile la care joacă și premiile obținute în urma participării la competițiile sportive, aceștia au contracte uriașe de publicitate. În topul celor mai bine plătiți sportivi din lume în anul 2019 se află 3 jucători de fotbal, un tenismen, 2 jucători de fotbal american, un boxer și 3 baschetbaliști.
- Lionel Messi (fotbalist) – 127 de milioane de dolari
- Cristiano Ronaldo (fotbalist) – 109 milioane de dolari
- Neymar (fotbalist) – 105 milioane de dolari
- Canelo Alvarez (boxer) – 94 de milioane de dolari
- Roger Federer (tenismen) – 93.4 milioane de dolari
- Russel Wilson (jucător de fotbal american) – 89.5 milioane de dolari
- Aaron Rodgers (jucător de fotbal american) – 89.3 milioane de dolari
- LeBron James (baschetbalist) – 89 de milioane de dolari
- Stephen Curry (baschetbalist) – 79.8 de milioane de dolari
- Kevin Durant (baschetbalist) – 65.4 de milioane de dolari
Lionel Messi (32 de ani) este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 150 de milioane de euro. Starul argentinian joacă în prezent la FC Barcelona, echipă pentru care a îmbrăcat tricoul în 687 de meciuri. Messi a marcat 603 goluri pentru catalani și a dat 242 de pase decisive. Pentru echipa națională a Argentinei a jucat 135 de meciuri în care a marcat de 68 de ori.
Marele rival al lui Messi, Cristiano Ronaldo (34 de ani), este cotat la 90 de milioane de euro. Lusitanul joacă în prezent pentru Juventus Torino, echipă la care a prins 45 de meciuri în care a marcat 29 de goluri și a dat 10 pase decisive. Ronaldo a mai jucat la Sporting Lisabona (30 de meciuri – 5 goluri – 1 pasă decisivă), Manchester United (292 de partide – 118 goluri – 68 de pase de gol) și Real Madrid (438 de meciuri – 450 de goluri – 131 de pase decisive). Atacantul a jucat în 157 de meciuri pentru naționala Portugaliei, pentru care a marcat de 88 de ori.