Tone de lapte, scurse pe câmp după un grav accident rutier produs pe autostrada A1

de: Ionuț Vieru
05 08. 2021

Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe A1, în zona localității Ilia din Hunedoara. În urma acestuia, un TIR s-a răsturnat, iar zeci de tone de lapte s-au scurs pe câmp.

Zeci de tone de lapte s-au scurs pe câmp

Autovehiculul de mare tonaj a rupt parapeții metalici de protecție și s-a răsturnat pe A1, în zona localității Ilia. Zeci de tone de lapte s-au scurt pe câmp, iar șoferul camionului a rămas încarcerat în cabina camionului. La accident au fost martori mai mulți șoferi, care au sunat la numărul de urgențe 112 pentru a cere ajutor.

La fața locului au ajuns de urgență salvatorii ISU Hunedoara pentru a-l elibera pe bărbat. Aceștia au muncit zeci de minute pentru a-l scoate pe șoferul blocat în cabină. Într-un final, acesta a fost scos, fiind în stare conștientă și fără leziuni vizibile. Bărbatul a refuzat să fie transportat la spital.

În urma accidentului, cisterna s-a fisurat, iar în total, circa 20 de tone de lapte din cisternă s-au scurs pe câmp.

„Şoferul a fost extras de echipaj, în stare conştientă şi cooperantă, fără leziuni vizibile. Bărbatul a fost preluat de echipa de prim ajutor, care a evaluat starea de sănătate şi a propus transportul la spital. Conducătorul auto a refuzat continuarea investigaţiilor medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Concomitent echipajele de pompieri s-au asigurat că nu există pericolul izbucnirii unui incendiu la locul accidentului.

În urma răsturnării în afara drumului, cisterna, ce transporta aproximativ 20.000 de litri de lapte, s-a fisurat iar lichidul s-a scurs pe sol.

Traficul pe A1 a fost blocat pe o bandă până la finalizarea cercetării pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului”, se arată într-o postare pe Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Doi morți în urma unui accident produs pe A1

Un accident rutier a avut loc marți la km 27 al A1, București – Pitești, pe sensul de mers către Capitală. Au fost implicate două autoturisme și au autilitară. La fața locului, salvatorii au identificat șase victime. Una dintre ele era încarcerată, fiind prinsă sub camionetă.

La locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzile de Intervenție Roata de Jos și Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o descarcerare. De asemenea, au fost prezente și trei echipaje SMURD, un elicopter SMURD și două ambulanțe SAJ.

Din nefericire, un bărbat și o femeie au fost declarați decedați. Trei persoane sunt conștiente și cooperante, iar o altă persoană a fost preluată de către elicopterul SMURD.