Ţinuta provocatoare purtată de Iulia Vântur la un concert din Statele Unite. Cuvintele admiratorilor au fost dure: „Ea nu se vede”

de: Sabina Anastasia
21 08. 2022

Ţinuta provocatoare purtată de Iulia Vântur la un concert în Statele Unite ale Americii. A atras o mulțime de comentarii negative din partea românilor. Conaționalii au criticat toată munca artistei, de la felul în care a interpretat un celebru colind până la modul în care s-au descurcat dansatorii pe scenă. Dacă până în prezent obișnuia să atragă atenția prin frumusețe și eleganță, cântăreața s-a făcut cunoscută printr-o „mascaradă grotească” ce a rușinat românii.

Ţinuta provocatoare purtată de Iulia Vântur

Iulia Vântur se confruntă cu un val imens de reacții negative din partea românilor, după un concert susținut în America. Cunoscută în țara noastră datorită frumuseții sale răpitoare și a talentului expus în stil elegant, vedeta a decăzut grav în ochii multora dintre conaționali.

Totul din cauza unui concert susținut în Statele Unite, recent, într-o manieră care i-a deranjat pe români. În loc să se aleagă cu aprecieri după ce a interpretat colindul „La Betleem colo-n jos” pe scenele americanilor, Iulia Vântur și-a pus în cap o mulțime de internauți.

Cântăreața a ales să interpreteze colindul „La Betleem colo-n jos” în limba hindi. Dincolo de acest aspect, stilul „păgân” în care a cântat melodia, pe ritmuri de dans indian, a dezamăgit pe mulți dintre fanii artistei. Aceștia nu s-au abținut și i-au adresat vedetei cuvinte dure. Inclusiv pentru ținuta provocatoare purtată.

Cum au reacționat românii

O parte dintre români i-au bătut obrazul Iuliei Vântur și i-au adus aminte care este adevărata țară din care provine. Internauții au îndemnat-o pe cântăreață să nu își uite originile și să promoveze cultura românească inclusiv prin îmbrăcămintea sa. Unii au sugerat că Iulia Vântur și-a luat gândul de la România și se promovează ca fiind din India.

„Ar fi mai bine dacă ai promova frumoasa noastră îmbrăcăminte tradițională, ia românească și catrința și muzica, de asemeni. Ai uitat că ești româncă și ai datoria de a nu-ți uita originile? Din păcate, nu ești singura care promovează altă cultură. Respect pentru cei ce sunt în afara României și de câte ori au ocazia se îmbracă în portul nostru tradițional și dansează după muzica noastră. Arată lumii întregi că avem și noi cultură și dragoste de patrie”, a transmis o româncă.

O altă persoană a amintit de Iulia Vântur de odată. Aceasta se făcea remarcată prin frumusețe și eleganță, nu printr-o „mascaradă grotească”, așa cum a fost descris concertul din SUA.

Citește și: Gestul făcut de Salman Khan faţă de Iulia Vântur. Toată lumea vorbeşte despre asta, vedeta din România a recunoscut în sfârşit

„Îmbrăcată aiurea, dansatorii de doi bani. Unde e ACEA Iulia Vântur? Faimoasă și elegantă, admirată de toată lumea?”/  „Jalnică! Ea nu se vede, nu se aude? Cu cine se compară, de continuă așa? Măcar în țară ce a făcut a părut că face bine. Clar că a fost rezultatul echipei de profesioniști din televiziune. Frumoasă și degeaba!”, au spus alți români despre Iulia Vântur.