Timișoara se teme de o catastrofă asemănătoare celei din Constanța. Managerul Spitalului Victor Babeş a cerut o autospecială care să stea în curtea unităţii, în caz de incendiu

de: Ionuț Vieru
06 10. 2021

Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara spune că se teme să nu izbucnească un incendiu la spitalul pe care îl conduce, asemănător cu cel de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

Managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara se teme de un incendiu la spital

Acesta a solicitat Inspectoratului pentru Situații de Urgență să primească o Ambulanță care să stea în permanență în curtea unității medicale. Mai mult de atât, medicul spune că nu mai are medicamente decât pentru câteva zile și are nevoie de ajutor.

Este vorba despre medicamentele destinate bolnavilor diagnosticați cu Covid-19. Potrivit managerului, acestea mai ajung doar pentru o săptămână de tratament. Cu doar câteva săptămâni în urmă, același spital anunța că este nevoit să-și transforme parterul clădirii în zonă roșie, pentru a aranja paturile pentru bolnavii care au nevoie de suport respirator.

Prin urmare, de la 13 paturi s-a ajuns la 34 de paturi. Acest lucru înseamnă că a crescut capacitatea și numărul de paturi de oxigen. Managerul unității medicale se teme acum de un incendiu, cel mai probabil, din acest motiv. Acesta a cerut ca o autospecială să fie în permanență în curtea spitalului.

Până acum nu s-a mai făcut o astfel de solicitare, așa că rămâne de văzut dacă ISU o poate îndeplini.

Crește numărul morților după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța

Moartea altor doi pacienți a fost anunțată în urmă cu câteva zile, după incendiul dezastruos de la Constanța. Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 63 de ani, respectiv 75 de ani. Primul bărbat fusese internat la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța cu o formă severă de COVID-19, însă nu se afla la terapie intensivă când s-a declanșat incendiul.

Ulterior, a fost transferat la Spitalul de Pneumoftiziologie de la Palazu Mare. Starea lui de sănătate era stabilă, însă avea multiple comorbidități. Din păcate, starea lui de sănătate s-a agravat și a decedat în cursul dimineții de ieri. Medicii spun că nu a decedat din cauza incendiului, însă doar necropsia va stabili acest aspect.

Celălalt bărbat, de 75 de ani, a fost inițial transferat vineri la Spitalul Județean, evaluat, apoi transferat la Secția Exterioară Agigea. Starea lui de sănătate s-a agravat pe parcurs, iar sâmbătă a fost dus din nou la Spitalul Județean, însă de data aceasta a fost internat la terapie intensivă. Din păcate, a decedat tot ieri.

Bilanțul persoanelor decedate în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța ajunge la 9. Peste alți 100 de pacienți au fost transferați la celelalte spitale din județ și rămân sub supraveghere medicală în continuare.