Cetățenii din centrul orașului Timișoara au rămas fără internet și cablu și și-au dat repede seama de ce. Primarul Robu s-a cocoțat pe stâlpi și a tăiat cu mâna lui cablurile.
ACTUALIZARE: Una dintre instituțiile care au rămas fără internet este Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. ISJ nu are acces la internet în condiţiile în care se desfăşoară simularea Bacalaureatului şi înscrieri în clasa pregătitoare. Reprezentanții instituției caută acum soluții, în condițiile în care a fost pierdută legătura cu şcolile şi cu Ministerul Educaţiei Naţionale pe canalele securizate.
Edilul Timișoarei, Nicolae Robu, a amenințat în repetate rânduri că va tăia cablurile aeriene și i-a somat pe operatorii din oraș să-și mute rețelistica în subteran. De la amenințări a trecut la fapte și luni seara a luat o echipă de muncitori și a plecat la vânătoare de cabluri.
Primarul a retezat cablurile de televiziune şi internet care erau atârnate pe stâlpi, în zona centrală a oraşului. Au fost afectate echipamentele a opt operatori de cablu, astfel că aproape tot centrul Timișoarei a rămas fără internet și fără semnal TV.
Urcat într-o nacelă, edilul Nicolae Robu a retezat cu mâna lui câteva cabluri, potrivit News.ro.
„Am anunţat destul de demult şi am reanunţat şi tot reanunţat că vine momentul în care declanşăm o campanie de tăiere a cablurilor pentru a-i obliga pe proprietarii lor să le ducă în subteran. Au fost notificaţi, răsnotificaţi şi, din păcate, niciodată nu s-au dovedit constructivi. Ei au periclitat mai multe proiecte, când am fost nevoiţi, tot aşa, să recurgem la ghilotină să ne putem încadra în termene, pentru că ei nu au catadicsit să vină să ducă în subteran cablurile. Mie îmi pare foarte rău pentru cetăţeni pentru că nu au nicio vină. Ei sunt abonaţi la diverşi operatori pentru diverse servicii. De vină sunt furnizorii respectivi pentru că nu îi respectă pe abonaţii lor, pentru că, dacă i-ar fi respectat, nu ar fi creat această situaţie”.
Nicolae Robu, primar Timișoara
Operatorii de cablu, care au aflat de acţiunea Primăriei, au dat fuga în centrul Timișoarei pentru a-și demonta singuri cablurile, pentru a nu fi distruse.
„La noi, la UPC, între 800 şi 1.000 de abonati sunt afectaţi, doar pe partea de business, fără persoane fizice. Avem şi persoane fizice, dar nu ştiu câţi. Ştiu că am mai încercat să discutăm la Primărie, s-au făcut anumite tronsoane subterane, pe porţiuni, dar asta e tot ce ştiu, un procentaj prea mic. Acum aşteptăm să vedem, să vedem până unde se taie, să găsim o variantă, dacă există. Poate să dureze o zi, o săptămână, o lună”.
Sebastian Huluţa, reprezentant UPC România
Primăria Timişoara susține că nu se va lăsa pânâ când nu va elimina toate cablurile care atârnă pe stâlpii din oraș.