Țigările electronice, interzise în spațiile închise?! Proiectul de lege a trecut de Senat
Țigările electronice și acele dispozitive care încălzesc tutunul ar putea să fie supuse acelorlași restricții ca și țigările clasice interzise în spațiile publice închise.
Țigările electronice, interzise în spațiile închise?!
Această propunere face parte dintr-un proiect de lege adoptat de Senat și aflat acum în dezbaterea Camerei Deputaților, iaar inițiatorul acestei legi consideră că aceste dispozitive sunt la fel de dăunătoare sănătății precum clasicele țigări.
Dar proiectul a dus la divergențe în interiorul Guvernului: Ministerul Sănătății susține aceste modificări, în timp ce alți membri ai Guvernului se opun.
Conform legii în vigoare, prin fumat se înțelege inhalarea fumului rezultat în urma arderii tutunului conținut în țigarete. Din definiție se înțelege că este ilegală aprinderea unei țigări la birou sau în restaurant, dar în schimb este permisă utilizarea dispozitivelor care încălzesc tutunul, acestea nefiind cuprinse în definiția fumatului.
“Proiectul de lege se referă la dispozitivele electronice, foarte prietenoase cu copii şi tinerii, foarte uşor de vândut vizual. Noi am vorbit despre aceste produse că sunt la fel de toxice sau chiar mai toxice decât ţigareta. Asta îşi propune proiectul de lege, să definească tutunul încălzit sau ţigareta electronică ca fiind tot ţigară.”, a precizat Emanuel Ungureanu, deputat USR și iniţiatorul proiectului de lege.
Ce alte interdicții vizează proiectul
De asemenea, același proiect își propune să interzică fumatul și în mașina personală, dacă șoferul transportă copii sau femei gravide, fiind vizate atât de țigările normale, cât și dispozitivele electronice.
“Este lucru de bun simţ …sunt state civilzate care au decis că nici în parc nu e ok să fumezi lângă o femei gravidă.” a mai precizat Emanuel Ungureanu.
În legea actuală, se interzice fumatul în spațiile închise de la locul de muncă. Astfel, angajații nu pot fuma în interior, dar pot aprinde o țigară în curte ori pe balcon. În proiectul de lege dezbătut acum apare formularea ”în spațiile de la locul de muncă” și dispare formularea ”spații închise”, de unde se poate deduce că inițatorii își propun să interzică de tot fumatul la locul de muncă. Acest proiect este susținut de 31 de parlamentari USR, PNL și PSD și mai prevede, printre altele, taxe noi pentru industria de tutun și restricții suplimentare la sponsorizările de evenimente.
Dezbateri și în comisia de cultură
De asemenea, marți au fost dezbateri în comisia de cultură, unde 70 de artiști și manageri de festivaluri, printre care Festivalul Enescu, TIFF sau Festivalul de Teatru de la Sibiu cer respingerea proiectului, motivând că multe evenimente culturale depind de banii din industria tutunului.
De cealaltă parte, inițiatorii legii susțin că urmăresc să reducă vizibilitatea produselor din tutun la evenimente publuce, dar și în magazine, deoarece sunt considerate a fi prea atractive pentru tineri.
“Dacă începem cu tutunul, tutunul e doar începutul urmează şi alte industrii care merg pe aceasi cale de înfierare. Pentru că nici alcoolul nu e etic, nici băuturile răcoritoare nu sunt sănătoase, nici băncile nu sunt tocmai etice. Orice industrie considerată poluatoare şi aşa mai departe.”, a precizat Glida Lazăr, director comunicare JTI România.
Ramona Brad – inițiativa România fără Tutun: ”Țara noastră are context de sănătate publică care spune că 53.000 de copii fumează de la 1 -15 ani. Setul de politici şi măsuri dezbătute astăzi sunt deja în vigoare astăzi în zeci de ţări europene. O să vedeţi că produsele nu sunt la raft, promovate la raft şi că publicitatea este interzisă.”
Astfel, deputații din comisia de cultură au dat raport de respingere. Acest proiect urmează a fi dezbătut și în comisia de sănătate și cea de finanțe, iar apoi va fi supus votului final în plenul camerei deputaților, camera decizională.