Pericolul țigărilor electronice: ce boală poate genera acest tip de fumat
Țigările electronice conțin bacterii care pot provoca boli ale sistemului respirator, precum astmul. Rezultatele unui studiu efectuat recent dau peste cap tot ce se știa despre fumat. Informațiile publicate au stârnit deja controverse, în condițiile în care țigările electronice sunt tot mai populare în rândul adolescenților.
În ultimii ani, țigările electronice au fost tot mai căutate și tot mai promovate. S-a spus în repetate rânduri că acestea afectează sănătatea cu cel mult 5% în comparație cu țigările obișnuite, iar informația a prins repede la public. Oamenii vor să fumeze, dar să nu se îmbolnăvească, astfel că sunt dispuși să creadă orice, chiar dacă nu au siguranța că este sută la sută adevărat.
Mai multe organizații de sănătate au atras atenția în repetate rânduri că țigările electronice sunt dăunătoare, poate chiar mai dăunătoare decât cele obișnuite. În lipsa unor studii de specialitate care să ateste veridicitatea acestor informații, țigările elctronice s-au vândut în continuare fără niciun fel de restricții.
Țigările electronice conțin substanțe periculoase
Cercetătorii de la Universitatea Harvard au analizat 75 de produse care se găsesc pe piață (cartușe, dispozitive cu lichid) și au venit cu un rezultat îngrijorător: țigările electronice conțin substanțe care se găsesc în centrele în care sunt incinerate deșeurile. Cele mai multe chimicale dăunătoare se găsesc în produsele cu arome dulci și pot afecta grav sistemul respirator.
Aceste substanțe toxice au fost găsite în peste un sfert dintre produsele care au fost analizate. Au fost detectate bacterii care se găsesc, de regulă, în mediile agricole și industriale, dar și glucan (care se găsește în pereţii celulari ai fungilor). Cercetătorii au observat că glucanul se găsește în concentrații mai mari în produsele mentolate de cât în cele fructate. Cele din urmă conțin, însă, cantități mari de endotoxine.
Substanțele din țigările electronice pot provoca afecțiuni grave ale sistemului respirator: astm, inflamații și reducerea capacității pulmonare.
Raed Arafat a cerut combaterea publicității agresive la țigările electronice
În România, Raed Arafat este cel care a tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul reprezentat de țigările electronice.
„Nu am venit să spun: Domnilor, vă interzicem să fumați și intrați în pușcărie dacă fumați!. Am zis nu la promovarea agresivă a alternativelor la țigara clasică, precum țigara electronică și dispozitivele pentru încălzirea tutunului.
(…) aceste firme, vâzătorii de tutun, de lichide pentru țigara electronică țintesc vrând-nevrând, generația următoare de dependenți de nicotină, de fumători. Ei țintesc o generație care acum este recrutată, iar când ne vom trezi să aplicăm anumite reguli, cum aplicăm pentru țigările clasice, va fi prea târziu pentru că deja vor fi sute de mii sau chiar milioane de recrutări. Iar, din cauza aromelor de tot felul și a culorilor îmbietoare, tinerii nici măcar nu sesizează că inhalează un toxic”, a declarat, în urmă cu un an, Raed Arafat,secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.