Tichete sociale 2023. Cine nu mai primeşte cei 1.500 de lei de la stat, de fapt

de: Stan Nicu
29 11. 2022

Voucherele sociale în valoare de 250 de lei pentru alimente vor fi acordate și în anul 2023, potrivit autorităților, astfel că s-a anunțat cine va primi noile ajutoare sociale, care vor fi distribuite din două în două luni. Anumite persoane nu vor mai beneficia de ce 1500 de lei.

Vouchere sociale 20023. Cine nu va mai primi ajutoarele pentru cumpărarea de alimente

Acordarea voucherelor sociale de 250 lei destinate achiziționării de alimente sau pentru mese calde vor fi acordate și în 2023.

Astfel, beneficiarii vor primi 1500 de lei împărțiți în șase rate a câte 250 de lei. Sumele vor ajunge la beneficiari ca și până acum, o dată la două luni.

Cine nu mai primește cei 1500 de lei

Pe de altă parte, persoanele care au un venit care depășește 2.001 lei nu vor beneficia de ajutor din partea statului, în ciuda faptului că sunt la fel de afectate de scumpirile uriașe din ultimul timp, potrivit romaniatv.net.

Când intră tranșa a IV-a pentru 2022

În ceea ce privește tranșa a IV-a aferentă anului 2022 va fi încărcată pentru toți cei 2,4 milioane de beneficiari, care au în posesie cardul, înainte de Crăciun.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat vineri, 25 noiembrie, în dezbatere publică, un proiect de OUG cu scopul de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2022 în ceea ce privește unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de români aflați în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestui ajutor.

Ajutoare acordate și în 2023

„Având în vedere amplificarea cu impactul crizei energetice asupra cetățenilor vulnerabili a elementelor contextuale care au determinat necesitatea luării unor măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, este necesară asigurarea continuitătii acordarii sprijinului persoanelor vulnerabile după data de 31 decembrie 2022.

Prin prezentul act normativ se propune prelungirea măsurii până la data de 31 decembrie 2023, pentru acordarea a încă 6 tranșe de sprijin material în valoare nominală de 250 lei, odată la două luni, categoriilor de beneficiari”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Cine beneficiază de voucherele sociale 2023

-pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei,  pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

-persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

-familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

-familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

-familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

-persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.