Tichete de masă 2022. Ce au decis românii în privința lor
Majoritatea companiilor din România consideră că tichetele de masă contribuie la îmbunătățirea calității vieții angajaților săi, mai exact 87% dintre acestea. Un studiu realizat recent arată că și beneficiarii sunt mulțumiți de sitemul de tichete, 9 din 10 români declarându-se satisfăcuți. Ce se întâmplă în 2022 cu tichetele de masă, afli în continuare.
Tichete de masă 2022
La aproximativ doi ani de la debutul pandemiei pe de COVID-19 pe plan local, , Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET) a derulat un studiu cu ajutorul Exact Business Solutions pentru a evalua viziunea angajaților, salariaților și comercianţilor cu privire la sistemul de bilete de valoare în România.
Rezultatele arată că, după debutul crizei sanitare, 90% dintre companii au păstrat pachetele de beneficii extrasalariale.
Mai mult, peste jumătate dintre comercianți au remarcat o influenţă pozitivă asupra cifrei de afaceri, în vreme ce o treime dintre aceștia spun această soluţie de plată a stimulat atât creșterea numărului de clienți, cât și a veniturilor.
De asemenea, de acest sistem sunt mulțumiți 9 din 10 angajați, potrivit studiului, iar 60% dintre cei care au în plan să îşi schimbe locul de muncă nu iau în considerare o ofertă care explude tichetele de masă.
Citește și: Tichete de masă pentru pensionari. Când ar putea fi eliberate primele bonuri valorice
Ce au decis românii în privința lor
Un pachet salarial care cuprinde tichete de masă este considerat mai atractiv pentru angajaţi, influențând pozitiv rata de retenţie.
De asemenea, majoritatea repondenților la sondaj au declarat că, din punct de vedere operaţional, pentru ei nu reprezintă un efort să oferirea de tichete de masă.
„Ecosistemul format în jurul tichetelor are un impact pozitiv asupra economiei locale, dar şi asupra strategiei de atragere şi motivare a angajaţilor.
Acesta a funcţionat foarte bine chiar şi în contextul pandemiei, iar salariaţii au apreciat beneficiile pe care le generează inclusiv la nivel individual, prin menţinerea puterii de cumpărare şi evitarea plăţii cash.
Mai mult, 78% dintre comercianţi au declarat că au atras clienţi noi datorită acceptării tichetelor. Plata cu cardul a intrat în obişnuinţa românilor, iar datele evidenţiate de studiu ne arată că piaţa este pregătită pentru tranziţia către digitalizarea întregului sistem“, a declarat Dana Sîntejudean, vicepreşedinte al Asociaţiei Profesionale a Emitenţilor de Tichete.
În prezent, tichetul de masă este cel mai popular beneficiu extrasalarial, oferit de 80% dintre repondenţi.