Lumea fotbalului românesc a primit și privit șocată modul în care eruoul de la Sevilla a fost dat la o parte din staff-ul FCSB. Artizanul acestei demiteri a fost chiar patronul clubului, Gigi Becali.
La prima vedere, fără a știi detaliile, unul nu ar putea înțelege de ce după atâția ani, directorul de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam și-anunța demisia pe facebook, ba mai mult de-atât, fără să dea vreo explicație referitoare la acest gest. Din păcate, explicațiile au venit, dar nu așa cum ne așteptam. Explicațiile au fost aduse de patronul clubului, Gigi Becali, în direct la Digi Sport 1, chiar în momentul în care eroul de la Sevilla se afla în platoul emisiunii de analiză a meciurilor din Liga 1 Betano. Momentul a fost unul de umilință pentru fostul director de imagine al FCSB și halucinant pentru cei din platou.
“Am tăiat de la Helmuth, am tăiat de la toată lumea. Ce vrei să fac? E posibil ca la un moment dat să-și dea demisia toți sau eu să renunț la echipă. Am încercat să fac economie. Vrei să-mi distrug viața pentru fotbal? De Duckadam era cel mai puțin nevoie la club, de aia i s-a tăiat cel mai mult din salariu. Ce mai fac cu personalitățile dacă dau faliment? Vin vremuri grele. Am făcut asta ca să îmi apăr familia”, a declarat Becali.
Dar, realitatea, conform surselor impact.ro, din păcate este mult mai dură și mai plină de umilință pentru Duckadam. După o viață dedicată fotbalului și imaginii fostei Steaua și actuala FCSB, Helmuth Duckadam pleacă din fotbal pe ușa din spate și asta datorită deciziilor lui Gigi Becali. Ironia aceste situații stă în faptul că, la prima vedere, Becali nu ar fi știut de decizia lui Argăseală, ceea ce pare neverosimil.
Din toată această mascaradă cel mai șifonat, din păcate, a fost Helmuth Duckadam, iar sursele impact.ro spun că situația nu era de acum, ci lucrurile s-au întâmplat cu mult timp înainte de intra în criză, de altfel justificarea lui Becali de demitere a fostul portar. Susele spun că au existat mai multe certuri și situații tensionate cu reprezentați ai clubului, care se află sub aripa protectoare a lui Becali. Impact.ro a aflat cum și când s-a produs ruptura dintre eroul de la Sevilla și patronul celei mai iubite echipe din țară.
“Acum trei săptămâni, când a vrut Argăseală să-l dea afară, Helmuth a plâns cu lacrimi de nervi, s-a simțit umilit. El de câteva luni se simte exclus. Nu mai era chemat la ședințe, nu i se mai cerea părerea. Era ignorat și dat la o parte în mod intenționat. Dar nu de către Becali, ci de unii care sunt mâna lui dreaptă și care au avut grijă să îl îndepărteze pe Duckadam, fără să țină cont că el reprezintă o parte din istoria acestui club.
Vorbim cu gura plină despre istorie, tradiție, dar noi suntem decât spectatori. Singurul care a trăit totul pe deplin este chiar Duckadam și nu merita înlăurat așa cum a fost. Merita mai mult respect, merita să i se spună verde în față ce a făcut bine și ce nu, El nu zice nimic ca să nu se certe cu Becali, deși știe că patronul a comandat demisia lui. Nu se mișcă nimic acolo dacă nu zice Gigi. Nici femeia de serviciu nu este concediată fără acordul lui. Sunt sigur că Becali nu l-ar fi dat afară, dacă nu existau voci care să insiste și să îl convingă să facă asta”, ne-au mărturisit surse din cadrul clubului de fotbal.