Ți-a întârziat avionul mai mult de două ore? Ce soluții ai împotriva companiilor de zbor
Românii sunt pasionați de călătorii, motiv pentru care adoră să își plănuiască tot felul de excursii și vacanțe în destinații care mai de care mai exotice. Dacă preferi să călătorești cu avionul și ți s-a întâmplat să ai ghinionul de a rămâne în aeroport, zborul fiindu-ți anulat, iată la ce soluții poți apela, pe viitor.
Ce poți face dacă îți întârzie avionul 2 ore
În plin sezon estival, românii se grăbesc să cumpere bilete către destinații exotice și toride, pentru a se bucura de o vacanță binemeritată. Atunci când călătorești cu avionul, se poate întâmpla să rămâi în aeroport așteptând timp de mai multe ore, atunci când zborul îți este amânat preț de câteva ceasuri.
Din fericire, conform InfoCons, dacă pățești nenorocul să ajungi la destinația finală cu o întârziere de cel puțin 3 ore, atunci poți cere despăgubiri companiilor aeriene.
Mai exact, în cazul în care zborul are o întârziere de cel puțin 2 ore la plecare, compania aeriană trebuie să îți ofere asistență, precum gustări și băuturi răcoritoare și, în cazuri extreme, cazare.
Cât costă un zbor cu avionul până în Grecia
În toiul verii, românii își fac planuri de excursie și aleg ca principale destinații de vacanță Bulgaria, Grecia și Turcia.
Salonic este una dintre cele mai accesibile destinații din Grecia pentru transportul cu avionul. Prețurile unei simulări făcute pentru perioada 15-22 iunie arată că un bilet de avion dus – întors pe ruta București – Salonic costă 1.210 lei.
Pe de altă parte, în extrasezon, în perioada 2 -9 septembrie, biletul dus – întors costă doar 374 de lei. Dacă vrei să mergi cu trenul, pentru ruta București – Salonic trebuie să plătești un bilet de 44 de euro pe persoană. Dacă vrei să pleci în Bulgaria, atunci prețurile la zborurile cu avionul sunt mult mai ieftine.
Motivul pentru care stewardesele se plimbă pe culoarul avionului
Deși pare a fi un gest lipsit de importanță, însoțitoarele de bord obișnuiesc să se plimbe de-a lungul culoarului din interiorul avionului pentru a se asigura că totul este în regulă.
Mai exact, sterwardesele au grijă ca toți pasagerii să aibă centura de siguranță pusă, să respecte regulile din avion și le oferă asistență, atunci când este nevoie.
Motivul principal pentru care însoțitorii de zbor se plimbă pe culoar ar fi, de fapt, de ordin medical. Din cauza presiunii, corpul reține mai multă apă și gaze decât în mod natural, iar în cazul zborurilor lungi, acest lucru poate crea un adevărat disconfort. Din acest motiv, însoțitorii se plimbă pentru a ameliora situația.