Theresa May cere, UE răspunde: Brexitul se poate amâna doar până la 22 mai

de: Iorgu Ianusi
21 03. 2019

Theresa May a cerut oficial ca Uniunea Europeană să accepte o amânare a ieșirii Marii Britanii din zona comunitară și a propus un răgaz până la 30 iunie.

Uniunea Europeană va accepta cererea guvernului de la Londra pentru o amânare a Brexit-ului, dar numai până la data de 22 mai, se arată într-o primă formă a concluziilor obținute la Bruxelles, unde s-au reunit liderii UE.

Potrivit agenției de știri Reuters, citată de Agerpres, în urma discuțiilor purtate în cadrul summitului s-a pus condiția ca amânarea până la 22 mai să fie acceptată de UE doar dacă Parlamentul de la Londra va vota săptămâna viitoare acordul deja negociat de Theresa May pentru Brexit, un acord respins, însă, de două ori până acum de Legislativul britanic.

„Uniunea Europeană se angajează să accepte, înaintea datei de 29 martie 2019, o prelungire până pe 22 mai, cu condiţia ca Acordul de Retragere să fie aprobat de Camera Comunelor săptămâna viitoare.” Draft al concluziilor summitului UE

Theresa May, față în față cu liderii europeni. De ce nu se poate depăși data de 22 mai

La summitul aflat în desfășurare la Bruxelles i se pune în vedere premierului britanic faptul că orice amânare după 22 mai nu ar fi posibilă, pentru că se intră în perioada în care toate țările membre trebuie să organizeze alegeri pentru Parlamentul European (interval fixat între 22 și 26 mai 2019).

„Dat fiind că Regatul Unit nu intenţionează să organizeze alegeri pentru Parlamentul European, nicio prelungire nu este posibilă dincolo de această dată.” Draft al concluziilor summitului UE

Trebuie precizat că aceste concluzii prezentate de Reuters apar după primele discuții între liderii europeni. Documentul ar putea suferi modificări pe măsură ce liderii din țările membre UE poartă negocieri cu șefa guvernului britanic, Theresa May