Tensiuni la nivel înalt! Ce se întâmplă acum între Rusia și Germania
Rusia este acuzată că ar fi spart adresa de email a cancelarului german, Angela Merkel. La rândul său, aceasta spune că ar fi vorba despre „atacuri cu mijloace hibride“. Vezi ce se întâmplă acum între Rusia și Germania.
Rusia a spart emailul Angelei Merkel?
Ambasadorul rus la Berlin a fost convocat de ministrul de Externe german pentru a da explicații cu privire la un atac ciberneti care, în anul 2015, ar fi vizat Camera Deputaţilor şi biroul parlamentar al Angelei Merkel.
Potrivit cancelarului german, Moscova „susţine regimuri fantomă în unele părţi din estul Ucrainei“ și „atacă democraţiile occidentale“, bineînțeles și Germania, „cu mijloace hibride“.
Se spune că ar exista „indicii puternice“ despre acest atac cibernetic, și că ar fi fost pus la cale de un suspect care în 2015 era membru al serviciului rus de informaţii militare GRU. Acest atac ar putea să ducă la sancţiuni din partea Uniunii Europene, conform avertismentului lansat de Ministerul german de Externe.
„În numele guvernului federal, el a condamnat ferm atacul hackerilor (ruşi) împotriva Bundestagului“, a spus secretarul de stat german pentru afaceri externe, Miguel Berger.
Tensiuni la nivel înalt
În perioada 2012-2015, atacatorii informatici ruși au sustras în paralel cu atacul împotriva Bundestagului date personale din corespondenţa electronică a Angelei Merkel, potrivit presei germane.
Tot atunci, cancelarul german își exprimase personal regretul față de tentativele „scandaloase“ de piratare, susținând că deține „probe tangibile“ despre atacuri.
A fost emis un mandat de arestare împotriva unui presupus hacker rus, Dmitri Badin, căutat şi de FBI, la cererea Parchetului federal german.
Bărbatul este suspectat că ar fi luat parte la piratarea campaniei democrate în timpul alegerilor prezidenţiale în SUA din 2016, precum și că ar fi efectuat acţiuni împotriva Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice.
În acest moment, Germania „evaluează de asemenea acest incident în cadrul anchetei în curs asupra dosarului privind asasinatul din Tiergarten şi îşi rezervă în mod expres dreptul de a lua măsuri suplimentare“.