Temperaturi anormale în România. Vremea se schimbă radical. Anunțul meteorologilor

de: Bișinicu Andreea
13 01. 2023

Luna ianuarie a anului 2023 a debutat cu temperaturi destul de ridicate pentru cele obișnuite acestui interval al anului. Experții de la Agenția Națională de Meteorologie susțin că vremea se va încălzi din nou, după valul de ploi ce a cuprins întreaga suprafață a țării.

În România se vor înregistra temperaturi de 20 de grade în luna ianuarie

Vremea se anunță a fi extrem de schimbătoare, pe parcursul lunii lui Gerar. Florinela Georgescu, director la Administraţia Naţională de Meteorologie, a dezvăluit cum va fi prognoza meteo în România, în următoarea perioadă.

Specialistul în meteorologie susține că anomaliile vremii vor continua, temperaturile ridicate vor pune din noi stăpânire pe majoritatea zonelor țării noastre. Maximele vor putea ajunge și până la 19 sau 20 de grade în Capitală.

„Într-adevăr, de sâmbătă chiar, încet-încet, temperaturile vor începe să crească, dar încălzirea cea mai pronunțată va fi săptămâna viitoare.

De marți până joi inclusiv, așteptăm maxime mai apropiate de ce ar trebui să avem la începutul primăverii, nu la jumătatea lunii ianuarie.

Maximele despre care vorbesc se vor încadra, probabil, marți între 7 și 17 grade, miercuri și joi între 11 și 20 de grade pe partea de sud a țării.

De așteptat și la București maxime, miercuri și joi, în jurul a 19 grade, temperaturi cu mult mai ridicate decât ce ar trebui să avem în această perioadă.

De altfel, nopțile din săptămâna viitoare vor avea și ele temperaturi foarte ridicate, care ar trebui să fie, de fapt, maximele acestei perioade. Deci, o vreme deosebit de caldă.”, a concluzionat Florinela Georgescu, director în Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), vineri, 13 ianuarie, la Antena 3 CNN.

Citește și Alertă meteo ANM. E cod galben în mai multe județe, fenomenul periculos care va persista până vineri

Meteorologii avertizează că „iarna nu s-a încheiat”

Deși a plouat extrem de mult în ultimele trei zile consecutive, expertul ANM susține că prognoza meteo se poate schimba foarte repede și ne poate surprinde.

„Într-adevăr, au fost zone în care cantitățile de apă au depășit și 50 de litri pe metrul pătrat în ultimele zile, o ploaie binevenită.

Şi la munte, stratul depus a fost și el mult așteptat, dar sigur că în situația aceasta cu încălzirea, este foarte posibil să plouă”, mai spus meteorologul.

Totuşi, chiar dacă sunt prognozate 20 de grade în luna ianuarie, nu trebuie considerat că iarna s-a încheiat.

Şi în zona montană în săptămâna viitoare așteptăm ploi în acele zile cu vremea foarte caldă, mai ales în regiunile vestice, nordice și centrale, dar, totuși, nu trebuie să considerăm că iarna s-a încheiat.

Suntem abia la mijlocul lui ianuarie, mai urmează și luna februarie, o lună care poate să mai aducă fenomene de iarnă, deci trebuie să urmărim toată evoluția în zilele viitoare, pentru că după valul acesta de căldură așteptăm ca la sfârșitul săptămânii viitoare temperaturile să scadă din nou.”, a completat specialistul ANM.

Citește și Vremea o ia razna: 60 de grade diferență în Europa! Nu e greșeală, ce urmează în România