Temperatura la care se gătește friptura de miel pentru Paște. Va fi cea mai gustoasă

de: Ioana Bucur
06 04. 2023

Este un preparat tradițional, nelipsit de pe masa pusă pentru familie și musafiri în această perioadă. Dacă vrei să fii sigur că nu dai greș când prepari, este important să știi care este temperatura la care se gătește friptura de miel pentru Paște.

Care este temperatura la care se gătește friptura de miel pentru Paște

De pe masa pregătită de Paște de românii din toate colțurile țării nu lipsește carnea de miel, acest animal reprezentând sacrificiul și reînnoirea, idei ce stau la baza celei mai importante sărbători creștine din an.

În țări precum România, Grecia, Italia sau Spania, mieii sunt sacrificați înainte de sărbătorile pascale, simbolizând jertfa lui Isus Hristos în tradiția creștină.

De Paște, grecii pun pe masă un miel întreg, în Italia, este ingredientul vedetă al unui preparat tradițional numit „abbacchio alla romana”, servit cu usturoi și diferite ierburi.

În România, această carne este folosită în pregătirea ciorbei, stufatului, drobului și evident, fripturii.

Pentru că provine de la un animal tânăr, nu are nevoie de o pregătire complicată, fiind fragedă și aromată.

Te-ar putea interesa și: Ingredientul special care trebuie adăugat în pasca de Paște. Trucul bucătarilor de top

La ce trebuie să fii atent

Există câteva detalii la care trebuie să fim mereu atenți în momentul în care cumpărăm carne de miel:

  • să provină de la animale sănătoase, care au fost hrănite corespunzător și care au avut condiții bune de creștere. Cele mai sigure surse sunt producătorii locali care respectă normele sanitare și de igienă în procesul de producție.
  • să aibă o culoare roșiatică sau roz deschis, cu un aspect proaspăt și neted. Alege bucățile ferme, care nu au pete de sânge și nici un miros neplăcut.
  • animalul sacrificat să fi avut între trei și șase luni.
  • să aibă o cantitate moderată de grăsime, distribuită în mod uniform și de culoare albă.

Secretul succesului este temperatura la care se gătește friptura de miel. Carnea se pune la cuptorul preîncălzit la 230 de grade Celsius, timp de 30 de minute. După acest interval, se scade temperatura la până la 175 de grade și se mai lasă încă 30-60 de minute.

Te-ar putea interesa și: Cu ce să ungi carnea pentru friptura de miel ca să iasă fragedă și gustoasă. Secretul bucătarilor de top