Televiziunea din România care se închide după 14 ani. Motivul pentru care a fost luată această decizie

de: Ștefan R. Apostol
08 08. 2024

La această oră, conform unei liste a CNA, există peste 133 de posturi de televiziune regionale în România. Dar, în urma ședinței CNA, și cererii făcute de proprietar, am aflat despre televiziunea din România care se închide după 14 ani de emisie, și s-a aflat și care este motivul pentru care a fost luată această decizie.

Dobrogea TV, televiziunea din România care se închide după 14 ani

Timp de 14 ani, locuitorii din județele Constanța și Tulcea au avut parte de emisiunile acestui post TV, deținut de societatea „Dobrogea Media”, cu sediul în Constanța.

Numai că, așa cum declara proprietarul, în ultimii ani au început să apară problemele de ordin financiar. Din păcate, otul a culminat cu închiderea temporară a emisiei postului, ca urmare a acestor dificultăți financiare, încă din luna mai a acestui an.

Conform paginademedia.ro, acestea au fost motivele pentru care în ședința CNA, proprietarul Dobrogea TV a solicitat retragerea licenței de emisie acordate de CNA.

Dobrogea TV a avut prima emisie în 2011

În urmă cu 14 ani, mai exact în 2011, CNA acorda licența de emisie postului regional, care putea fi recepționat în județele Constanța și Tulcea.

Licența era acordată la acel moment firmei Media Consulta Internațional, deținută de omul de afaceri Mihai Craiu, fiind preluată în vara lui 2015 de către un alt om de afaceri local, Gabriel Comănescu, prin intermediul firmei Media Consulta Regie.

Ca urmare a problemelor de ordin financiar, Gabriel Comănescu și afacerile acestuia, printre care și o companie de foraj marin, au început să aibă probleme.

Anchetele ulterioare, realizate de cei de la G4Media, scoteau la lumină faptul că parte din angajații GSP Offshore, compania care se ocupa cu forajul marin, nu au mai primit de luni bune salariile.

Din datele apărute, reieșea că afaceristul avea datorii de cel puțin 150 de milioane de lei la ANAF, și tot atunci se afla că existau cel puțin 34 de creditori care cereau intrarea în insolvență a companiei GSP Offshore, conform anchetei din februarie a.c.

Gabriel Comănescu vizat de mai multe anchete

Problemele financiare ale omului de afaceri au început să apară cu mult timp înainte, investigațiile Rise Project relatând că în 2016, scăpa de o datorie de cel puțin 1 milion de euro, sumă acumulată între anii 2015-2017.

Gabriel Comănescu

Despre același Gabriel Comănescu se mai știe că ar deține un hotel de 5 stele în Mamaia, și anume Hotelul Vega. Afacerile cu petrol avea să le dezvolte încă din 1998, prin achiziția a cel puțin două companii de foraj marin de la Fondul Proprietății de Stat.

Din păcate, în aceste zile o altă afacere, relativ profitabilă, compania care deține Dobrogea TV, are mari probleme, astfel că s-a ajuns la decizia de solicitare a retragerii licenței de emisie a postului, după 14 ani de activitate.