Delia, una dintre cele mai admirate cântărețe din România, a luat parte la concertul lui Beyonce, în Polonia. Celebritatea a ajuns la Varșovia marți seară, bifând ultima sa apariție înainte de a se îndrepta spre Canada și Statele Unite ale Americii. Românca a povestit totul despre țeapa pe care a primit-o. A pierdut nu mai puțin de 2.000 de euro.
A fost atmosferă de vis la Varșovia, în Polonia, marți seară. Beyonce și-a făcut apariția pe scenă, în cadrul turneului Renaissance, chiar înainte de a se deplasa către Canada și Statele Unite ale Americii, unde urmează să pregătească noi concerte. Cântăreața a făcut senzație, prezentându-se în ținute cu totul speciale.
Beyonce este un real fenomen muzical, alegând că apară în fața fanilor săi, la un moment dat, într-o armură de corp argintie și cizme înalte până la coapse. Ulterior, a îmbrăcat un body de smarald, ales special pentru secțiunea din spectacol în care și-a călărit calul de recuzită cu bile de discotecă, poreclit Reneigh, prin arenă.
Spectacolul inedit și extravagant al lui Beyonce de la Varșovia a atras un număr foarte mare de fani. Printre cei prezenți la concert s-au numărat și nume importante din industria muzicală, inclusiv din țara noastră. Delia, cunoscută la rândul său pentru stilul nonconformist adoptat pe scenă – și nu numai – a fost prezentă la eveniment.
Delia și-a cumpărat bilete la concertul lui Beyonce din Varșovia de pe Viagogo, cea mai mare piață secundară online pentru bilete la evenimente live. Prețurile de pe platforma cu pricina ar fi stabilite de vânzători și pot fi mai mici sau mai mari decât valoarea nominală. După achiziția cu pricina, cântăreața româncă și-a luat țeapă.
Delia a povestit, în urmă cu puțin timp, pe conturile sale sociale, cum a ajuns să își ia țeapă de 2.000 de euro la concertul lui Beyonce. Cântăreața și-a avertizat urmăritorii să nu cumpere bilete la evenimente de pe platforma Viagogo de la resale, ci direct de la sursă.
„Voiam să vă spun să aveți mare grijă dacă vă luați vreodată bilete de pe Viagogo, mare grijă că sunt foarte multe țepe. Țepe cum ne-am luat noi care ne-am trezit foarte târziu că vrem bilete în zona Club Rennaisance, să fiu cât mai aproape, să văd cât mai bine, să aud cât mai bine. Ne-am dat seama când am vrut să luăm brățările, când am ajuns, că erau vândute de două ori înainte altor persoane.
Țeapă de 2.000 de euro, plus drumul, plus venit în Varșovia. Aveți grijă, luați direct de la sursă, nu eram singurii care aveam problema asta, nu mai luați de la resale”, a spus Delia pe Instagram.
Cântăreața a explicat că, până la urmă, a avut noroc, fiindcă un angajat care cel mai probabil era de la organizare i-a făcut rost de un bilet la concert în zona VIP.