Taxă nouă pentru această categorie de români. Cine trebuie să o plătească
Zilele acestea a fost depus în Senatul României un nou proiect legislativ care ar putea obliga entitățile comerciale să plătească noi taxe. Documentul cu pricina propune un nou cadrul legislativ prin care Camera de Comerț și Industrie a României să poată colecta o taxă, in funcție de anumite criterii, de la toți agenții economici, inclusiv PFA-uri.
Camera de Comerț și Industrie a României, o istorie de peste 150 de ani
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR ) este unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români din ultimii 157 de ani.
Exponentă a economiei libere de piaţă, Camera de Comerţ şi Industrie a României contribuie activ la dezvoltarea mediului de afaceri şi, implicit, a României, pe plan economic şi social.
CCIR are o istorie de aproape 157 de ani, istorie ce avea să fie modificată După revoluția din 1989. În 1990, Guvernul României a adoptat Decretul-lege nr. 139 privind camerele de comerţ şi industrie, moment care a marcat renaşterea Sistemului Cameral.
Noilor Camere de comerţ li s-a acordat statutul de organizaţii neguvemamentale, asociative ale mediului de afaceri. Acestea au devenit principalii piloni ai economiei de piaţă, dominată de antreprenorii privaţi. Odată cu reînfiinţarea Camerelor de comerţ şi industrie, în cadrul acestora a fost înfiinţat şi sistemul Registrului Comerţului.
n această perioadă, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi întregul sistem cameral au depus eforturi pentru reconstrucţia economiei de piaţă a României, în vederea integrării în Uniunea Europeană şi în structurile euroatlantice.
Începând cu anul 2007 şi până în prezent, sistemul cameral din România este reglementat prin Legea nr. 335 din 2007 privind camerele de comerţ din România, completată prin Legea nr. 39/2011.
Organizarea actuală se aseamănă cu sistemul Legii în 1925, când a existat câte o Cameră de comerţ în fiecare reşedinţă de judeţ, acestea fiind grupate în jurul Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Astfel, sistemul cameral din România reprezintă reţeaua asociativă a mediului de afaceri cu cea mai extinsă reprezentare la nivel naţional si este singura organizaţie prezentă în fiecare judeţ al ţării.
In egală măsură, numeroşii membri asociaţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României, proveniţi din rândurile asociaţiilor, fundaţiilor şi atronatelor, consolidează misiunea şi demersul instituţional.
O nouă taxă pentru agenții comerciali
În proiectul de lege depus la Senat, semantarii documentului spun că astăzi Camera de Comerţ şi Industrie a României trebuie să îndeplinească „rolul de interfaţă a mediului de afaceri în raport cu autorităţile prin descentralizarea unor atribuţii din domenii specifice ale zonei publice, pe modelul altor state europene, vizând preluarea de către reţeaua camerală a sarcinilor referitoare la dezvoltarea şi internaţionalizarea afacerilor”.
Conform justificării introducerii acestui nou proiect de lege, Camera de Comerț și Industrie a României, prin legislația în vigoare, nu are şi nu poate avea membri din rândul companiilor, acestea putând deveni membri doar ai Camerelor judeţene, în mod exclusiv voluntar.
Pe de altă parte, nici Camera de Comerţ şi Industrie a României şi nici Camerele judeţene nu sunt finanţate sau subvenţionate de la bugetul de stat sau cele locale, toate atribuţiile şi activităţile specifice exercitate şi desfăşurate de acestea realizându-se din resurse proprii, în condiţiile legii.
Astfel că, prin acest proiect se dorelte implementarea unei taxe anuale plătite diferențiat către Camera de Comerţ şi Industrie a României de către toți agenții comerciali, inclusiv cele din categoria PFA, în funcție de anumite ciretii, după cum urmează:
- (i) 100 euro/an pentru întreprinderile mari;
- (ii) 75 euro/an pentru întreprinderile mijlocii;
- (iii) 50 euro/an pentru întreprinderile mici;
- (iv) 20 euro/an pentru microîntreprinderi;
- (v) 10 euro/an pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale.
„Catalogul firmelor” contra unei taxe anuale
Aceste taxe ar putea acorda dreptul entităților economice să intre în catalogul firmelor realizat de către Camera de Comerț a României, la nivel național și județean. Până în prezent evidența în acest catalog se făcea la cererea expresă a entităților economice active pe teritoriul României.
„Reglementarea propusă prin proiectul legislativ, în fapt, includerea tuturor antreprenorilor din România într-un catalog al firmelor, care să genereze vizibilitate şi oportunităţi reale de promovare şi internaţionalizare, atât în mediul fizic cât şi în cel virtual – mai competitiv şi liber de barierele fizice şi geografice, gestionat de către camerele de comerţ, conform unor modele consacrate, testate şi valorificate corespunzător, la nivel european, apare necesară şi justificată în contextul crizei economice, sociale şi de identitate pe care România o traversează, în vederea creării cadrului optim pentru reconsolidarea mediului de afaceri naţional şi, implicit, a economiei ţării.”, se spune în justificare proiectului de lege.
Proiectul este în dezbatere în Senatul României, la comisiile de specialitate, și a fost depus de un număr de parlamentari din actuala coaliție de guvernare.