Tatăl lui Jador, ”oaia neagră” de la Survivor, face dezvăluiri: „Medicii l-au verificat înainte de plecare”. Ce au descoperit despre artist EXCLUSIV
Manelistul Jador e considerat, de departe, ”oaia neagră”, la Survivor 2024. Sunt deja celebre scandalurile cu rivalii Zanni și Ștefania. De acasă, din fața televizorului, este susținut, însă, cu mari emoții, de părinți și de frați. Romeo Dumitrache, tatăl artistului, ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, despre revenirea fiului său, în concurs, despre noua afacere de familie, dar și despre soția lui, care astăzi, de Ziua Unirii, a împlinit 44 de ani.
Tatăl lui Jador, dezvăluiri despre starea de sănătate a manelistului
Jador s-a confruntat, anul trecut, cu serioase probleme de sănătate, postând pe conturile sociale fotografii chiar și de pe patul de spital. Fanii concursului se tot întreabă dacă probele dure, din show-ul de supraviețuire ”Survivor” (PRO TV), nu îl vor afecta.
Contactat de Playtech Știri, Romeo Dumitrache, tatăl celebrului manelist, a ținut însă să ne asigure că, înainte de a pleca de acasă, Jador și-a făcut toate analizele, fiind apt pentru competiția desfășurată în Republica Dominicană:
”Fiul meu are acceptul medicilor să participe, din nou, la Survivor, nu a plecat, așa, oricum. Înainte de a pleca de acasă, a fost la un consult medical amănunțit, l-au căutat doctorii din creștet până în tălpi, este apt pentru concurs, din punct de vedere medical, nu vă faceți griji!”, ne-a precizat Romeo Dumitrache.
Ce talisman are Jador, în concursul din Dominicană?
Romeo Dumitrache ne-a mai dezvăluit și ce talisman are Jador la el. Și nu este vorba despre vreo brățară-minune, cu puteri magice, sau de fotografiile celor dragi, așa cum au alți concurenți:
”Fiul meu are la el Biblia, nu se desparte niciodată de ea, nimic altceva nu și-a luat la el. Talismanul lui a fost și va rămâne Biblia, care este protectoarea lui și a tuturor. Jador este foarte credincios, noi suntem, cu toții, în familie, credincioși.
Adesea, el citește din Biblie, pasaje întregi, chiar și când nu se află la greu. Credința te întărește, îți dă putere, iar el are nevoie, mai ales acum, este o competiție puternică și concurenți cu experiență”, mai spune, pentru Playtech Știri, tatăl vestitului concurent de la Survivor 2024.
Ce spune despre conflictele cu Zanni și cu Ștefania?
Tatăl lui Jador urmărește cu sufletul la gură, din fața televizorului, concursul de supraviețuire, prin urmare este la zi și cu scandaluri inerente. La un moment dat, Jador s-a prins că Zanni a dat dovadă de egoism și l-a taxat dur: ”Parșivule, nu poți să mă prostești!”. Ce spune Romeo Dumitrache, despre aceste conflicte, dintre concurenți, care își aruncă vorbe grele?
”Am văzut toate acest conflicte, ne uităm cu mari emoții, la televizor. Dar e și firesc faptul că fiul meu a devenit ținta răutăților celorlalți concurenți, atacuri care vin adesea de la Zanni și de la Ștefania, dar așa este, de când lumea și pământul, când ești foarte bun și te apropii de trofeu, când ești puternic, toți sunt cu ochii pe tine.
De fapt, bun a fost și în ediția trecută, la care a mai participat, și atunci avea mari șanse la premiu, dar problemele la picior l-au scos din competiție”.
Citiți și: Jador și Zanni s-au jignit la Survivor All Stars: „Parșivule, nu poți să mă prostești”
De ce a acceptat Jador să revină, după trei ani, la Survivor?
Cum Survivor 2024 este o ediție cu cei mai buni foști concurenți, dar și cu foști câștigători ai trofeului, a fost ofertat și Jador, pe care l-ați mai văzut și în 2021. El a explicat ce l-a îndemnat să revină în competiția din Republica Dominicană:
”Aveam două variante: ori acceptam, ori nu. Dacă nu acceptam, mi-ar fi părut rău, iar dacă acceptam, tot rău mi-ar fi părut, dar mai puțin. Deci, mai bine să-mi pară puțin rău, decât foarte rău”, a menționat el, pentru PRO TV.
De ce se teme? ”Foamea și colegii mei, care vor da foarte mult în mine, ca să-mi strice imaginea… să nu câștig eu”, mai mărturisea solistul, înainte de plecare.
Tatăl lui Jador a refuzat o carieră în politică
Romeo Dumitrache, tatăl lui Jador, a fost și continuă să fie ofertat, de diverse partide, pentru o carieră politică, mai ales datorită notorietății numelui. El ne-a vorbit, exclusiv pentru Playtech Știri, și despre toate aceste oferte:
”Mi s-a propus să candidez și pentru postul de primar, da, am avut numeroase oferte. Însă, eu sunt cu religia, nu cu politica. Nu vreau să am preferințe politice, merg la biserică, vreau să stau departe de politică, nu vreau să influențez pe nimeni”.
Jador provine dintr-o familie de penticostali, din Bacău. El a menționat, într-o postare pe conturile sociale:
”Vreau să vă zic că eu sunt copil de oameni pocăiți și știu că Dumnezeu vrea ca eu să mă pocăiesc…Băi, fraților, chiar există Dumnezeu! Mi-a dat Dumnezeu tot ce mi-am dorit: casă, bani… Mai mulți bani decât am crezut că pot avea. I-am cerut să-mi vindece familia, mi-a vindecat-o…”, a spus Jador într-un live.
Mama lui Jador a împlinit, azi, de Ziua Unirii, vârsta de 44 de ani
Romeo Dumitrache ne-a mai spus și că se petregătește de o mică petrecere, care va avea loc, în această seară, în casa lor:
”Soția mea este născută pe 24 ianuarie, chiar de Ziua Unirii, azi a împlinit 44 de ani. Petrecem cu tort, cu ceilalți copii ai noștri, care nu sunt plecați din țară. Ne este gândul la Jador, dar sunt sigur că și lui îi este la noi, mai ales azi, de ziua mamei lui, pe care o iubește foarte mult.
Pentru Jador, familia este totul!”, ne-a mai precizat tatăl manelistului, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Mama lui Jador avea doar 15 ani și jumătate, când l-a adus pe lume pe fiul său, devenit o celebritate în lumea artistică. Romeo Dumitrache ne-a mai dezvăluit, în încheierea interviului, și care este afacerea de familie de care se ocupă și care le asigură venituri frumoase:
”Am avut o pescărie, nu o mai avem, am închis afacerea, acum deținem un depozit de materiale de construcții, merge bine”.